PE SCURT
Pensionarii și persoanele cu dizabilități din Chișinău, aflați la evidența Direcției generale asistență socială și sănătate, care sunt beneficiari de compensații/abonamente pentru călătoria în transportul public și au o pensie mai mică de 1450 lei, vor primi către Sărbătorile de Paști câte 100 de lei.
Ajutorul material unic este acordat de Primăria municipiului Chișinău, iar banii pot fi ridicați de la oficiile poștale, conform vizei de reședință, începând de luni, 22 aprilie, la prezentarea buletinului de identitate.
PE LUNG
Municipalitatea a menționat că, totodată, peste 3600 de persoane vor beneficia de ajutoare materiale a câte 500 lei, în preajma Paștelui.
Este vorba despre 1872 persoane în etate, singuratice, beneficiari ai Serviciului de îngrijire socială la domiciliu din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate, 863 persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Organizației Teritoriale Chișinău a Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova” și 929 persoane hipoacuzice, membri ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău.
Beneficiarii încadrați în categoria menționată pot ridica banii pentru ajutorul material prin intermediul oficiilor poștale ale Î.S. „Poșta Moldovei”.