Pavel Filip la Moldova Cyber Week 2018: Parola e ca periuța de dinți – nu trebuie să o dai la nimeni și trebuie schimbată periodic

„Moldova Cyber Week 2018” – eveniment de maximă importanţă pentru sectorul IT a reunit astăzi profesioniști din domeniul securității cibernetice și persoane interesate de dezvoltarea societății informaționale.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a menționat că Moldova Cyber Week vine să contribuie la crearea unui sistem de securitate cibernetică modern și puternic, capabil să facă faţă provocărilor din acest sector.

„Țin personal la domeniul IT și că cred că acesta este un sector în care Republica Moldova trebuie să investească, dacă își dorește dezvoltare economică. Sectorul TIC este unul din principalii promotori ai schimbărilor din întreaga societate, atingând rate de creștere de până la 50% anual”, a spus Pavel Filip.

În același timp, Pavel Filip a accentuat că o preocupare permanentă pentru Guvern rămâne asigurarea securității cibernetice, acest lucru fiind important și pentru fiecare cetățean în parte.

„Securitatea cibernetică nu mai este o opțiune, ci o necesitatea absolută. Acest lucru a devenit o abilitate pe care oricine trebuie să o învețe. Parola e ca periuța de dinți: nu trebuie să o dai la nimeni și trebuie schimbată periodic”.

Atacurile legate de securitatea cibernetică devin o provocare nu doar pentru cetățeni și companii, dar și pentru autorități.

„Republica Moldova se aliniază eforturilor globale în vederea consolidării securităţii cibernetice şi în acest domeniu se lucrează mult, cu dedicaţie şi cu maximă responsabilitate. Vom continua să avansăm în preluarea experienţei şi standardelor de securitate cibernetică, fiind conştienţi că numai astfel putem fi în pas cu evoluția tehnologiilor informaţionale”, a conchis Pavel Filip.

Moldova  Cyber Week 2018 se desfășoară în perioada, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie și reunește experți, profesioniști în domeniile securității cibernetice, a crimelor informatice,  precum și reprezentanți ai mediului universitar, oferind noi posibilități pentru stabilirea parteneriatelor în spațiul online, la nivel regional și international.

Moldova Cyber Week 2018 va include prezentări și workshop-uri tematice, care au drept scop construirea unui viitor digital securizat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.