Patru militari sunt anchetaţi penal

Procuratura militară Chişinău a dispus, ieri, demararea urmăririi penale pe numele a patru militari în termen din garnizoana Chişinău, în baza art. 371, alin. (2), lit. b) – (dezertarea), art. 171, alin. (2), lit. c) – (viol) şi art. 187, alin. (2), lit. b), e), f), CP – (jaf).
Cei patru sunt bănuiţi de către procurorii militari de faptul că, la 30 ianuarie, în jurul orei 22:00, ar fi dezertat din unitate, după care au intrat într-un bar din preajma pieţei de pe strada Docuceaev, unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, în jurul orei 01:30 a zilei de 31 ianuarie, ei ar fi ieşit din bar, acostând o tânără, de la care au sustras, în mod deschis, un telefon mobil, bani şi alte lucruri personale, în valoare totală de circa 9.000 de lei. După comiterea jafului, doi militari au plecat, iar ceilalţi doi au violat-o pe tânără.

În interesul urmăririi penale, datele de anchetă ale persoanelor bănuite şi părţii vătămate nu se divulgă. În momentul de faţă, cei patru militari se află în arest, în cazul condamnării riscând o pedeapsă cu privarea de libertate pe un termen de până la 15 ani. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.