Patru grupări criminale, destructurate de PCCOCS și SIS. Au fost reținute 18 persoane

PE SCURT

Procurorii PCCOCS în comun cu ofiţerii SIS au identificat 4 grupări criminale, specializate în organizarea migrației ilegale, spălarea banilor, contrabandă cu mijloace financiare, falsificarea documentelor și trecerea ilegală a frontierei de stat, șantja atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării.

A fost stabilit că în schema infracţională erau implicaţi inclusiv funcţionari publici, printre care un angajat al Ministerului Afacerilor Interne şi un funcționar din cadrul Agenţiei Servicii Publice.

PE LUNG

Potrivit PCCOCS, angajatul MAI facilita perfectarea actelor moldoveneşti pentru persoane originare din țări cu risc terorist sporit, implicit pentru un cetăţean pakistanez, care provine dintr-o regiune cu risc sporit de activitate teroristă.

În același timp, polițistul era în conexiune cu un intermediar, care avea legături directe cu un funcţionar din cadrul Agenţiei Servicii Publice care se ocupa de confecționarea clandestină a actelor oficiale.

Pe parcursul documentării cazului, în vizorul procurorilor PCCOCS și ofițerilor SIS au ajuns mai multe persoane, printre care un angajat al unei companii de transport de persoane și colete către statele membre ale Uniunii Europene.

Acesta a recunoscut existenţa unei scheme de transportare ilegală a persoanelor fără acte de identitate, inclusiv aflate în căutare, și a cetățenilor străini, originari din țările cu risc terorist sporit, către Uniunea Europeană, prin tranzitarea teritoriului României.

La fel, pe parcursul documentării cazului, a fost identificată încă o filieră ilegală de activitate care se ocupa de furtul mijloacelor bănești din Uniunea Europeană, care, ulterior erau transportate către Republica Moldova și Federația Rusă.

A fost stabilit că, o parte din banii furaţi din bancomatele Uniunii Europene, marcați cu vopsea de protecție, urmau a fi vânduţi pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mai multor persoane.

În urma a 52 de percheziții efectuate au fost reţinute 18 persoane, ridicate circa 100 acte false/contrafăcute, identificate 2 filiere de migraţie ilegală către statele membre ale UE şi ridicaţi 30 mii euro, bani murdari de vopsea de protecţie, sustrași din bancomatele Uniunii Europene.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare