Păţania unui taximetrist din Ialoveni: doi indivizi au urcat în maşină, l-au jefuit şi l-au dat jos din mașină

Un taximetrist din Ialoveni a trăit spaima vieţii lui, atunci când doi indivizi care erau în stare de ebrietate au urcat în maşină, l-au amenințat cu un cuțit, i-au luat banii și telefonul după care l-au dat jos din mașină. Cazul a avut loc duminica seara pe 29 ianuarie.

Astfel, oamenii legii au fost alertaţi de un bărbat de 56 de ani, locuitor al satului Cărbuna, raionul Ialoveni care a sunat, declarând că fiul său a fost deposedat de automobilul personal, de niște necunoscuți.

Astfel, victima, un tânăr de 24 de ani, a declarat poliției că aflându-se la serviciu în calitate de taxi, a fost oprit de doi tineri, care au urcat în automobil și l-au amenințat cu un cuțit, i-au luat banii și telefonul după care l-au dat jos din mașină, lângă satul Cărbuna și s-au deplasat într-o direcție necunoscută.

Inspectorii de patrulare au reacționat prompt, iar mașina a fost stopată la intrarea în orașul orașul Criuleni. În automobil se aflau cei doi suspecți cu vârsta de 18 și respectiv 20 de ani, în stare de ebrietate.

De menționat că, în urma anchetei vor fi stabilite toate circumstanțele și luarea unei decizii conform legislației în vigoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.