Parlamentul mai are nevoie de un MILION!

După ce autorităţile statului au scos din hazna aproape 13 milioane de lei ca să instaleze sistemul electronic de vot și de înregistrare la ședințele Parlamentului, acestea acum au anunţat că mai caută un milion de lei pentru o aplicație software, scrie www.anticoruptie.md.

Astfel, potrivit unui răspuns al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor adresat Centrului de Investigații Jurnalistice, pentru personalizarea aplicației software autoritățile urmează să contracteze o companie specializată, iar ajustarea sistemului de vot electronic ar costa circa 45.000 de euro. Autoritățile deocamdată nu au identificat încă o sursă de finanțare.

Tehnica a fost instalată în sala de ședințe în plen a Parlamentului încă în 2013, iar la acel moment a fost montată o aplicație software clasică, asigurată de producător. Deputaţii s-au mutat în sediul renovat al Legislativului încă în 2014.

După aproape o oră în care au încercat să înveţe să folosească noua tehnică, aleşii au renunţat la ea şi au continuat să voteze ridicând mâinile. Atunci deputaţii s-au acuzat, pe de o parte, de sabotarea sistemului, iar pe de alta – de faptul că echipamentul ar fi utilizat pentru fraudarea votului.

anticoruptie

Anterior, sursa citată a scris că lucrările de renovare a clădirii Parlamentului au costat aproape 362 de milioane de lei, iar gradul de finalizare a construcțiilor constituia circa 80 la sută. “Pentru finalizarea lucrărilor și darea în exploatare a sediului Parlamentului la momentul actual sunt necesare alocații financiare în sumă de 180 de milioane de lei”, potrivit viceministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.