Papa Benedict al XVI-lea şi-a pus amprenta asupra viitorului Bisericii Romano-Catolice numind 24 de noi cardinali, dintre care 20 cu vârste sub 80 de ani şi toţi eligibili pentru a face parte din conclavul secret care-l va alege pe succesorul său în Scaunul Pontifical, relatează Reuters, AFP şi AP.
Ceremonia de instalare a noilor cardinali, cunoscută sub denumirea de consistoriu, va avea loc pe 20-21 noiembrie a.c.
Suveranul Pontif a făcut anunţul privind numirea de noi cardinali la încheierea audienţei sale generale din Piaţa Sf. Petru, în prezenţa a circa 22.000 de pelerini.
Ceilalţi patru înalţi prelaţi care vor primi titlul de cardinal au vârste de peste 80 de ani şi nu vor putea prin urmare să voteze în cadrul conclavului.
Tradiţia instituită de Papa Paul al VI-lea /1963-1978/ stabileşte numărului cardinalilor electori la 120. Or, la jumătatea lunii noiembrie, cardinalul leton Janis Pujats va împlini 80 de ani şi nu vor mai fi decât 101 cardinali electori şi 78 nonelectori.
Consistoriul din noiembrie anul acesta va fi cel de-al treilea convocat de către Benedict al XVI-lea de la debutul Pontificatului său, în aprilie 2005.
Din cei 24 de noi cardinali, o mare parte sunt italieni, doi americani, precum şi alţi înalţi prelaţi din posturi cheie din Europa, America Latină, Asia şi Africa.