Pandemia, ultimul drum al microbuzelor?

Ecaterina Țăruș este o activistă care, la fel ca și mullți alți chișinăuieni, folosea microbuzele zi de zi. Începând cu 2014, multe din acestea au dispărut, iar pandemia a îngreunat și mai tare situația în transportul public, mai ales din cauza faptului că a apărut necesitatea de a menține o distanță socială. 

Ecaterina locuiește în sectorul Ciocana și folosește microbuzul încă din studenție. „Erau timpuri când era rutiera 155 ajungea direct de lângă casă la Monumentul lui Ștefan cel Mare”.

Atunci microbuzul 155, ca și 110, până în 2014 dublau traseul troleibuzelor 10 și 24. Autoritățile au luat o decizie radicală de a anula majoritatea a rutelor care dublau traseele troleibuzelor.

Ecaterina își amintește bine despre acel experiența călătoriei în microbuz. „Când microbuzul este arhiplin și nu mai ai unde să mai intri și tu, dar tu știi că nu mai circulă troleibuzul tău și tu trebuie să ajungi oricum undeva cu microbuzul și te bagi în dânsul cât de plin nu ar fi și stai iată așa și te ții așa, și nu mai ai de ce să te ții, atunci e strașnic”, spune Ecaterina râzând. 

În pandemie microbuzul nu mai este o opțiune

„Dacă vreau să merg în orele de vârf undeva și văd că situația este gravă, troleibuzele sunt pline, eu îmi comand un taxi. Mai bine dau mai mulți bani, dar mă asigur că sunt mai protejată. Înainte de pandemie nici nu atrăgeai atenția, știi, tușește un om, omul poate fumează. Acum când îl auzi te gândești: ce să fac, ce să fac?”, spune ea. 

Sergiu Babei, șofer de microbuze, lucrează pe rută de cel puțin 10 ani și a zis că pandemia i-a afectat în această perioadă și pe șoferi.    

„Înainte de epidemie lucram la 3 minute intervalul. Acum lucrăm la 5 minute. Și ni se permite să luăm doar pe scaune. Dacă luăm în picioare (pasageri) și te prinde, ai o amendă de 22 de mii de lei. Nu am eu de unde să plătesc 22.500. Eu trebuie să lucrez un an de zile pentru ca să plătesc amenda asta”, spune el. 

Apropo de amenzi, Parlamentul a votat în prima lectură, în ultima ședință a sa înainte de vacanță un proiect de lege care reduce drastic amenzile pentru nerespectarea condițiilor impuse de starea epidemiologică. Noua amendă minimă ar fi de 2500 de lei și cea maximă 7500 în cazul persoanelor fizice (cetățenii simpli). În cazul agenților economici și a altor persoane juridice, noua amendă ar fi de 15 mii minimă și 35 de mii maximă. Modificările însă își așteaptă aprobarea finală abia în toamnă. 

Sergiu Babei spune în continuare că ei trec testarea tehnică de două ori pe an. „Nu-s toate microbuzele în stare rea. Mecanicul nu le dă voie să iasă la traseu până nu le aduce în stare”. 

Soluția temporară care a devenit problemă

Potrivit Nataliei Slepuhin, care a făcut un studiu pentru portalul „Primăria Mea” la subiectul microbuzelor, la începutul anilor ‘90 când autoritățile municipale au înțeles că nu se descurcă cu fluxul mare de pasageri au apelat la un astfel de serviciu. 

„Astfel au apărut mai mulți agenți privați care au prestat astfel de servicii. În toate documentele începând cu 2000 acestea au fost menționate ca fiind o soluție temporară. De fapt în așa condiții microbuzele au funcționat”, spune ea. 

Natalia spune că autoritățile au lăsat situația să degradeze, dar la un moment dat au început a lua măsuri. „În 2014 mai multor microbuze le-au fost schimbat itinerarul astfel încât ele să nu circule pe partea centrală a orașului… rutele au fost redirecționate pe alte străzi, ceea ce a dus la un număr mai mic de pasageri care utilizau microbuzele”, a adăugat Natalia Slepuhin. 

Totuși, principala problemă este că tot acest proces nu s-a încadrat într-un plan clar al autorităților de eliminare a microbuzelor. Exista, spune Natalia Slepuhin, un fel de abordare că microbuzele vor dispărea de la sine. 

Iar pandemia a făcut ca acest proces de „dispariție de la sine” să scape de sub control, astfel că în prezent multe microbuze, din cauza numărului mic de pasageri, nu mai ies la rute. Autoritățile spun că lucrează deja la o soluție, iar în luna mai a acestui an, un grup de lucru format din mai mulți consilieri municipali, actuali reprezentanți ai societății civile, dar și actuali membri ai executivului primăriei au venit deja cu un plan în acest sens. 

Potrivit consilierului municipal din partea PAS, Alex Trubca, în primul rând se vor impune niște criterii mai dure transportatorilor. 

„Noi, municipalitatea, o să vedem atunci ce rute acoperim noi și restul pe care nu le putem acoperi, dar oamenii trebuie să călătorească. Noi le vom scoate la licitație publică pentru transportatorii privați, acei care îs cu rutierele. Dar ei vor fi obligați, dacă vor să intre pe aceste rute să presteze servicii de transport, să respecte standardele de calitate”, spune consilierul. 

Asta va însemna că transportul public va respecta programul, deoarece ei vor primi banii nu pe fiecare călător, dar pe kilometrajul făcut. 

Ecaterina Țăruș spune că pandemia i-a schimbat viața, inclusiv și din punct de vedere al transportului public. „Datorită situației din pandemie m-am deprins cumva că nu folosesc microbuzele. Cred că va fi mai ușor să renunț complet la ele. Sper ca măcar și localitățile unde sunt doar conexiuni cu microbuzul să apară posibilitatea de a ajunge cu altceva, să fie noi rute, fie de autobuz sau de troleibuz”, spune ea. 

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.