Pana in vara, sezonul de vanatoare si pescuit va fi inchis

Moldova.ORG — Angajatii Ministerului Afacerilor Interne, in comun cu reprezentantii Societatii vanatorilor si pescarilor din Moldova, Inspectoratului Ecologic de Stat si altor organe abilitate, intreprind actiuni complexe orientate spre prevenirea braconajului. Pana in vara, sezonul de vanatoare si pescuit va fi inchis.

Pentru braconaj legislatia prevede aplicarea unor pedepse sub forma de amenzi administrative – in marime de la cinci la zece salarii minime pentru persoanele fizice si de la 20 pana la 30 salarii minime pentru cele cu functii de raspundere. Plus la aceasta se confisca armele si alte unelte de vanat sau pescuit, care se afla in proprietatea personala a contravenientului, constituind instrumentul contraventiilor mentionate.

In scopul retinerii braconierilor pe intreg teritoriul republicii, numai in primele luni ale anului curent, au fost organizate peste 900 razii comune. De altfel, aceste actiuni au loc si se desfasoara in regim “non-stop”, in special in perioada de prohibitie a pestelui.

In rezultat, au fost supusi raspunderii administrative peste 120 contravenienti, fiind ridicate si nimicite mai mult de 12 mii metri de plasa, folosita de braconieri la pescuitul ilegal.

Ministerul Afacerilor Interne apeleaza la constiinta civica a cetatenilor R. Moldova, avertizand asupra respectarii stricte a legislatiei privind utilizarea resurselor naturale, inclusiv resurselor acvatice, piscicole, minerale si a fondului forestier.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare