Pâinea va fi îmbogăţită cu acid folic şi fier

Până în anul 2013, toate întreprinderile de panificaţie din ţară vor fi obligate să utilizeze numai făină de grâu fortificată cu fier şi acid folic. Noua prevedere va reduce riscul afecţiunilor cauzate de deficienţa de fier şi acid folic a populaţiei.

Cabinetul de Miniştri a aprobat ieri Programul naţional de reducere a afecţiunilor cauzate de lipsa acidului folic şi a fierului până în anul 2017. Programul prevede reducerea cu cel puţin 30 la sută a anemiei fierodeficitare la femeile gravide şi la copiii cu vârsta de până la 5 ani şi, cu 20%, în celelalte grupe de populaţie.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, o treime dintre femeile de vârstă fertilă şi dintre copii cu vârsta de până la 5 ani sunt afectaţi de anemie, iar mai mult de jumătate dintre femeile gravide suferă de anemie.

Costul estimativ al implementării Programului pentru următorii 6 ani este de peste 100 mln de lei şi va avea susţinerea UNICEF.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare