Connect with us
"
"

Divertisment

Paiele și tacâmurile din plastic vor fi interzise în UE

Publicat

pe

Uniunea Europeană încearcă să lupte cu plasticul care sufocă planeta, în special oceanele. În acest sens, eurodeputații au decis ca începând cu anul 2021 să interzică comercializarea unor obiecte precum paiele pentru băuturi, tacâmurile și farfuriile sau bețișoarele de urechi din plastic.

„Am adoptat cea mai ambițioasă legislație împotriva plasticului de unică folosință. Depinde acum de noi să menținem cursul în negocierile viitoare cu Consiliul, programate să înceapă încă din noiembrie. Votul de astăzi deschide drumul spre o directivă ambițioasă, Este esențial pentru a proteja mediul marin și pentru a reduce costurile pagubelor de mediu, atribuite poluării prin plastic în Europa și estimate la 22 de miliarde de euro până în 2030”, a declarat europarlamentara Frederique Ries.

Deputații europeni au mai adăugat pe lista plasticului interzis în UE și pungile sau ambalajele din plastic. Consumul altor câteva articole, pentru care încă nu există alternativă, va trebui redus de statele membre cu cel puțin 25% până în 2025. În această categorie intră cutii de burger de unică folosință, cutii de sandvişuri sau recipiente pentru fructe, legume, deserturi sau înghețate. Statele membre vor elabora planuri naționale pentru a încuraja utilizarea produselor adecvate pentru utilizare multiplă, precum și pentru reutilizarea și reciclarea acestora.

Alte articole din plastic, cum ar fi sticlele de băutură, vor fi colectate separat și reciclate în proporție de 90% până în 2025.

Deputații europeni s-au pus de acord, ca măsurile de reducere să includă și deșeurile produselor de tabac, în special a filtrelor de țigară, care conțin plastic. Ele ar urma să fie reduse cu 50% până în 2025 și cu 80% până în 2030. Un filtru de țigară poate polua între 500 și 1000 de litri de apă, în timp ce aruncat pe șosea are nevoie de până la 12 ani ca să se dezintegreze. Se clasează pe locul secund în topul celor mai mari poluanți din rândul articolelor de plastic de unică folosință.

De asemenea, statele membre ar trebui să garanteze colectarea anuală a cel putin 50% dintre uneltele de pescuit din plastic, pierdute sau abandonate, cu un obiectiv de reciclare de cel puțin 15% până în 2025. Uneltele de pescuit reprezintă 27% dintre deșeurile găsite pe plajele Europei.

Conform Comisiei Europene, mai bine de 80% din totalul deșeurilor marine este reprezentat de plastic. Produsele care intră sub incidența acestor interdicții reprezintă 70% din totalul deșeurilor marine. Din cauza ratei scăzute de descompunere, plasticul se acumulează în mări, oceane și pe plajele din UE și din lume. Reziduri de plastic sunt întâlnite la anumite specii marine, cum sunt broaștele țestoase de mare, focile, balenele și păsările, dar și la pești și crustacee, în consecință și în lanțul alimentar uman.

Divertisment

Indienii au plantat 220 mln de copaci într-o singură zi

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Peste 1 mln de indieni au plantat 220 mln de copaci într-o zi de vineri, în cadrul unei campanii organizate de către guvern pentru combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea mediului în unul dintre cele mai populate state din lume, scrie usatoday.com.

Potrivit oficialilor, zeci de specii de puieți au fost plantat de-a lungul drumurilor, căilor ferate și în pădurile din nordul statului Uttar Pradesh.

PE LUNG

India s-a angajat să păstreze o treime din suprafața sa împădurită, însă populația de peste 1,3 miliarde de oameni și industrializarea rapidă împiedică eforturile, spun autoritățile.

Plantarea arborilor s-a desfășurat în 1.430.381 de locuri, inclusiv 60.000 de sate și 83.000 de păduri.

Aceasta este a doua campanie de proporții în care sunt plantați atât de mulți copaci în Uttar Pradesh. În iulie 2016, într-o zi au fost plantați peste 50 mln de puieți.

Citește mai departe

Divertisment

Soluția francezilor pentru a opri folosirea excesivă a plasticului

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Francezii încearcă să devină din ce în ce mai eficienți pentru protejarea mediului, indiferent dacă este vorba de produsele din plastic sau poluarea produsă de mașini. Autoritățile de la Paris s-au gândit la o soluție creativă pentru a micșora utilizarea plasticului. Deși mai multe companii au implementat măsuri pentru a utiliza mai puțin plastic în produse și ambalaje, Guvernul francez a decis să adopte și o lege, scrie playtech.ro.

PE LUNG

Un nou proiect de lege care urmează să fie votat în viitorul apropiat vrea să penalizeze utilizarea de plasticuri ne-reciclate. Conform noului plan, produsele care vor utiliza ambalaje din plastic reciclat vor avea un preț de achiziție la raft cu 10% mai mic decât în prezent. Produsele cu plastic nou vor avea un preț de 10% mai mare. Deși, în final, decizia va cădea în sarcina consumatorilor, în mod previzibil, produsele mai ieftine ar trebui să devină mai populare și, în același timp, să încurajeze utilizarea de plastic reciclat.

Secretarul de stat pe probleme de mediu a afirmat că acest proiect reprezintă doar o parte din numărul de măsuri ce urmează să fie luate în Franța. Se cochetează și cu ideea plății în bani a celor care colectează plasticul și îl depun la stații de reciclare. În plus, guvernul vrea să impună o creștere a taxelor pentru gropile de gunoi și să scadă taxele pentru companiile specializate pe reciclare.

La ora actuală, Franța își reciclează aproximativ 25% din plastic. Este ilegal să folosești ambalaje de plastic doar o dată. Până în 2020, vor exista și mai multe legi care să forțeze reciclare și să descurajeze utilizarea de plastic.

Citește mai departe

Divertisment

7 sfaturi cum să faci mai puțin gunoi

Publicat

pe

De către

Cu siguranță, te-ai indignat și tu în nenumărate rânduri atunci când abia ai dus gunoiul și coșul s-a umplut din nou până seara. Să știi că e posibil să minimizezi cantitatea de gunoi în casă. De exemplu, Bea Johnson, o apărătoare activă a mediului, adună timp de un an doar un singur borcan de deșeuri. Femeia spune că nu face nimic deosebit, ci nu mai păstrează lucruri inutile și a renunțat la unele obiceiuri, scrie eushtiu.com.

Iată câteva sfaturi, care te vor ajuta să produci mai puține deșeuri și să contribui la salvarea planetei:

  • Gândește-te bine înainte să cumperi ceva

Atunci când mergi la magazin după produse alimentare, cel mai bine e să-ți faci o listă de cumpărături. Aceasta te va ajuta să nu cumperi nimic în plus sau să cazi în plasa ofertelor promoționale de genul „2+1 gratis”.

Gândește-te bine și înainte de a-ți cumpăra un telefon sau un televizor nou, mai ales dacă încă sunt funcționale. Aceste obiecte aruncate pot elimina multe substanțe toxice dăunatoare planetei.

  • Evită ambalajele

Aproximativ 50-70% din coșul de gunoi este ocupat de ambalaje. Atunci când mergi la cumpărături folosește o geantă specială. Alege produsele care sunt în ambalaje reciclabile. Evită ambalajele cu multe componente.

  • Alege ceea ce poate fi folosit de multe ori

Dacă îți place să bei cafeaua pe drum, ia-ți o cană specială. Paharele de unică folosință nu se reciclează. La fel procedează și cu sticla pentru apă sau vesela pentru picnic. Nu vei fi nevoit să arunci de fiecare dată o droaie de deșeuri.

  • Folosește obiecte multifuncționale

Un exemplu de astfel de obiect este infuzorul pentru ceai. Datorită lui, la gunoi nu vor fi aruncate milioane de pliculețe de ceai. Problema este că cu timpul acestea se transformă în microplastic și devin o hrană fatală pentru vietățile acvatice.

  • Păstrează, repară și refolosește

Ai grijă de lucrurile tale, așa le vei prelungi viața. Atunci când ceva se strică încearcă să repari, iar când ai obosit de unele obiecte, dă-le o nouă viață.

  • Donează lucruri

Dacă ai lucruri bune, de care nu mai ai nevoie, oferă-le celor ce le vor folosi. Există organizații care se ocupă cu distribuirea lucrurilor second hand sau poți să le duci direct la aziluri, case de copii sau de bătrâni. La fel de bine procedezi și când cumperi tu la rândul tău lucruri la mâna a doua.

  • Sortează și reciclează

Să știi că din sticlele de plastic se confecționează ligheane, canistre. Din maculatură  – cutii din carton și hârtie igienică, din sticlă – se fac borcane și alte recipiente. Din deșeurile vegetale poți face compost pentru grădină – este un îngrășământ foarte bun pentru sol.

Amintim că, eurodeputații au decis ca începând cu anul 2021 să interzică comercializarea unor obiecte precum paiele pentru băuturi, tacâmurile și farfuriile sau bețișoarele de urechi din plastic.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Externe3 ore în urmă

Despre baza secretă din Alpi, legile controversate din Rusia și „Orașul perfect”. Cele mai interesante știri externe pe scurt

PE SCURT SUA vor să folosească tehnologiile de recunoaştere facială pentru a identifica toate persoanele care intră şi ies din...

Economie5 ore în urmă

Cum un oraș din Estonia transformă casele de tip „hruşciovka” în „smartovka”

PE SCURT Cu o arhitectură standard simplă, de culoare gri, cu elementele de construcție pre-fabricate și ca un simbol omniprezent...

Cultură7 ore în urmă

Actorul din Chișinău care s-a filmat în 58 de filme și seriale de la Hollywood

PE SCURT Mulți nu îi cunosc numele, dar cu siguranță l-au văzut în filmele și serialele americane. Este adevărat în...

Cultură9 ore în urmă

2 cărți mai mult sau mai puțin fericite

Mă fascinează inteligența emoțională. Ador oamenii empatici. Scriu cu drag despre emoție ca parte inerentă a dezvoltării Sinelui. Dar tot...

Lifestyle10 ore în urmă

Cine sunt milenialii și cât costă fericirea lor

PE SCURT Milenialii sau reprezentanții generației Y, așa cum li se mai spune, sunt cei născuți între anii 1981 și...

EconomieO zi în urmă

Cât costă chiria în 4 orașe mari din Republica Moldova

PE SCURT Prețul chiriilor în Republica Moldova diferă în funcție de orașe și locuințe. Un lucru este clar – în...

DivertismentO zi în urmă

Cea mai feerică petrecere de Crăciun se dă la Castel Mimi. Vino să asculți orchestra lui Cristofor Aldea-Teodorovici

„A fost odată la Castel” este genericul unui șir de evenimente care se vor desfășura la Castel Mimi în perioada...

Advertisement

Politică

Justiție3 zile în urmă

4 ani la închisoare și o conferință de presă. Pe scurt, despre situația lui Vlad Filat

PE SCURT Condamnat la nouă ani de detenție, fostul premier Vlad Filat  a fost eliberat condiționat, înainte de termen. Eliberarea...

Politică4 zile în urmă

Cum a fost discutată pe Facebook eliberarea condiționată a lui Vlad Filat

PE SCURT Fostul prim-ministru Vlad Filat, condamnat la nouă ani de detenție, a fost eliberat astăzi, înainte de termen din...

CulturăO săptămână în urmă

Despre mărul roșu și câinele cu două boturi. Poeții vorbesc despre situația politică din țară

PE SCURT S-au adunat poeții la „Poezie Politică” unde și-au exprimat, prin intermediul operelor lor, dar și al altor autori,...

PoliticăO săptămână în urmă

Câte instituții publice mai sunt conduse de exponenți numiți de Partidul Democrat

PE SCURT De la plecarea PDM de la guvernare a trecut aproape șase luni, iar Republica Moldova este deja la...

Politică2 săptămâni în urmă

De ce vrea premierul Chicu să transforme Moldova „într-un șantier imens” și cât ar costa asta

PE SCURT Fostul ministru al finanțelor, actualul prim-ministru, Ion Chicu, a fost unul dintre cei care au contrasemnat decizia Guvernului...

Politică2 săptămâni în urmă

10 ani de la moartea lui Serghei Magnițki/ Șansele ca Legea Magnițki să fie adoptată în Moldova

PE SCURT Numele lui a devenit sinonim  cu combaterea corupției și abuzurilor asupra drepturilor omului. Moartea lui a generat o lege nouă...

Politică3 săptămâni în urmă

6 neadevăruri cu care Plahotniuc a spart tăcerea

PE SCURT După câteva luni de tăcere, fostul lider al PDM a reușit iarăși să dea temă de discuții publicând...

Advertisement

Opinii

decembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031