Holeră în Haiti: 724 de morţi, potrivit unui nou bilanţ Epidemia de holeră din Haiti a provocat moartea a 724 de persoane, dintre care patru la Port-au-Prince, în timp 11.000 de bolnavi au fost spitalizaţi, a anunţat joi Ministerul haitian al Sănătăţii, potrivit unui nou bilanţ.
Protest al studenţilor la Universitatea din Manchester faţă de creşterea taxelor de şcolarizare Zeci de studenţi au protestat paşnic joi în incinta Universităţii din Manchester, în nord-vestul Angliei, faţă de proiectul guvernamental de triplare a cheltuielilor universitare, a declarat un purtător de cuvânt al universităţii.
Independenţa Poloniei, sărbătorită de extrema dreaptă şi antifascişti sub supravegherea poliţiei O manifestaţie a extremei drepte şi una antifascistă, organizată de 40 de ONG-uri în replică celeilalte, au marcat la Varovia sărbătorirea a 92 de ani de când Polonia şi-a recăpătat independenţa, potrivit AFP.
Clownul Tiririca ştie să scrie şi să citească pentru a fi deputat Umoristul brazilian Francisco Oliveira, mai cunoscut sub numele de clownul Tiririca, a întrunit cele mai multe voturi la alegerile din octombrie devenind deputat, iar joi a trebuit să susţină teste pentru a proba că ştie să scrie şi să citească, condiţie sine qua non pentru a-şi asuma mandatul.
Strategia naţională pentru managementul integrat al frontierei de stat Chişinău (Moldova.ORG) — Guvernul RM a aprobat Strategia naţională pentru managementul integrat al frontierei de stat pentru anii 2011-2013. Obiectivul de bază al Strategiei, fiind realizarea politicii statului în domeniul managementului integrat al frontierei de stat în conformitate cu cerinţele principalelor documente de politici internaţionale, naţionale şi regionale.
MAE: „60.000 de noi locuri de muncă anual” Chişinău (Moldova.ORG) — Partidul Mişcarea Acţiunea Europeană strânge CV-uri de la cetăţenii din ţara pentru a realiza cea mai mare bază de date cu specialişti neînregimentaţi politic. CV-urile pot fi depuse la corturile amenajate în Chişinău şi în puncte-cheie din ţară.
Panou PL distrus la ordinul primarului din Hâncești Un panou electoral al Partidului Liberal a fost dat jos astăzi la Hânceşti. Demontarea panoului a fost făcută la indicaţia primarului de Hânceşti, Alexandru Botnari. Încălcarea se presupune a fi destul de gravă, deoarece nu se respectă libera concurenţă, egalitatea şanselor şi dreptul la o campanie echitabilă.
Banca de Economii S.A. a atins vârsta de 70 ani Timp de 70 de ani, Banca de Economii s-a extins de la 7 direcţii teritoriale ale caselor de stat de economii, fondate la 11 noiembrie 1940, pînă la peste 480 filiale şi agenţii, cu un colectiv de circa 2800 angajaţi, fiind cea mai vastă reţea bancară din Moldova.
Surprinzător! Reduceri extravagante + distracție la MallDova! Doar 4 ore ai la dispoziție pentru a defila prin Shopping MallDova și a procura tot ce-ți poftește inima cu reduceri de pînă la 70 %. Pasionații de cumpărături sunt provocaţi să participe,la 12 noiembrie, începînd cu ora 22:00, la cea de-a doua ediţie a Night Shopping Party, organizată la mall.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”