Republica Moldova insistă asupra retragerii trupelor armate de pe teritoriul Transnistriei cât şi muniţiile depozitate la Cobasna care sunt păzite de către forţele armate ruseşti. Declaraţia a fost făcută de către delegaţia Republicii Moldova la Viena care se află la cea de-a patra Conferinţă de Evaluare a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (Tratatul FACE).