Diana Fortuna, șofera de TIR
care conduce prin toată Europa
Diana Fortuna, șofera de TIR
care conduce prin toată Europa
Are în spate o remorcă de mare tonaj. E diferit de ce a condus până acum. Dă cu spatele și mișcă ușor volanul în stânga, dar remorca se mută în dreapta. Mai mișcă puțin înainte, parcă-parcă se îndreaptă. Ia volanul un pic, un milimetru, dar remorca i se duce hăt unde. E stresată, nu reușește să se parcheze. Se zbuciumă, iar camionul nu intră la platformă, acolo unde urmează să fie încărcată remorca.

Diana renunță - e prima oară din experiența ei când se parchează. Abia a obținut categoria E - ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria B, C, D și o remorcă sau semiremorcă. „Parcarea e nașpa”, spune Diana.

Își amintește și prima dată când a trebuit să treacă prin stația de taxare (Telepass). Era prima ei călătorie de serviciu cu camionul și trebuia să meargă spre Bologna de la Roma, pe autostrada A1. O știa bine deja, pentru că e autostrada care îi duce pe moldoveni acasă.

„Cu camionul cu trei axe, care e mai îngust, eu zburam când ajungeam acolo, la Telepass. Când mi-am dat seama că eu ajung cu tirul, am oprit. «Nu, eu aici nu trec. Eu o să-i fac ceva mașinii. Ori o zgârii, ori...», i-am spus partenerului. Am intrat în panică”, povestește Diana. Partenerul de viață, dar și de lucru, îi zice să se concentreze, să se uite pe oglinzi și încet, foarte încet, a trecut. „De multe ori când trecem pe la Telepass, mă umflă râsul”, concluzionează femeia, amuzată de panica de atunci.
„Da` frumoase fetele!
Da` frumoase TIR-urile!”
Astăzi, Diana Fortuna, femeia în vârstă de 40 de ani, conduce un vehicul de mare tonaj de aproape nouă luni. „Nu-i nici foarte ușor, nici foarte greu. Trebuie experiență. Eu sunt foarte mulțumită de nivelul la care am ajuns. Mă descurc bine. Sunt gata să mă pornesc în aventură europeană și singură. Acesta era cel mai mare vis al meu”, spune femeia.
S-a mutat cu 18 ani în urmă în Italia. De atunci, femeia cu studii în filologie a făcut diferite munci. Dar simțea că nu se regăsește în niciuna. Muncea ca să se întrețină, dar părea că nu era realizată.

Totul s-a schimbat după ce a mers împreună cu partenerul ei într-o călătorie de lucru în Olanda. Cei doi urmau să aducă în Italia câteva tone de lapte pentru producția de mozzarela.

Pe drum, Diana vedea multe femei la volanul TIR-urilor. „Furam cu ochii!. Vedeam românce, poloneze, fetele lituaniene pe niște mamă de TIR-uri, așa cum le numim noi. Da` frumoase fetele! Da` frumoase TIR-urile! Colorate...”. Iar când s-au oprit la un autogrill, Diana a scos telefonul și filma pe ascuns. „Dar cel mai bine mi-a rămas imprimată pe viață imaginea unei româncuțe care avea un Volvo. Dar mie Volvo, ca mașină, îmi place! Ea, blondă, și cum spăla ferestrele...! Am luat telefonul și o filmam”.

Diana a înțeles atunci că i-ar plăcea să aibă aceeași meserie.
57
femei din Republica Moldova sunt în posesia unui permis de conducere în care este inclusă și categoria E, conform Registrului șoferilor.
„Diana, regina și
stăpâna drumului”
A mai vorbit cu o conațională care, la fel, conduce în curse lungi, lucru care a motivat-o și a determinat-o: „Din momentul acesta începe și pentru mine calea asta. Gata, am decis, asta vreau!”, și-a spus Diana.

Împreună cu partenerul s-au înscris la școala auto, au plătit câte patru mii de euro fiecare pentru cursuri. Iar în mai 2021, a pornit la drumul lung.

Astăzi, poate să parcheze camionul în cel mult 10 minute. „Parchez încetișor. Capul meu joacă stânga-dreapta-sus-jos” și nu mai are nicio emoție când trece pe la Telepass.
„Diana, regina și stăpâna drumului”, a scris partenerul Dianei pe Facebook la un filmuleț în care ea merge la volanul unui camion. Iar fiica ei de 17 ani i-a zis într-o zi: „Eu când mă pun alături de matale, așa mă bucur...”
În 24 de ore poate să vadă toate cele patru anotimpuri și toate formele de relief. „Mare, munte, zăpadă. Eu sunt o aventurieră înrăită. Îmi place foarte mult contactul cu natura, să descopăr lume nouă, locuri noi”, spune Diana.

Călătorește mai des prin Italia, iar Sicilia a impresionat-o cel mai mult prin frumusețea locurilor și gustul portocalelor.
Impresionați de faptul că Diana conduce cel mai mare camion sunt și cei din jurul ei. Colegii din garaj o apreciază, partenerul și familia o susține. Nu i s-a întâmplat niciodată ca cineva să-i zică de rău sau că nu poate conduce. „Eu am contactat-o pe conaționala mea, Cristina, care și ea conduce un camion în Italia, și i-am cerut sfaturi, ca să mă înarmez pentru situații neplăcute”, spune Diana, menționând că, de fapt, toată lumea îi arată doar gestul „bravo!”.
„Interacțiunea cu tehnologiile
noi este nocivă pentru femei”
Mult mai mulți bărbați decât femei mor în fiecare an în accidente de mașină. De obicei, bărbații parcurg mai mulți kilometri decât femeile și sunt mai predispuși să se implice în practici de conducere riscante, inclusiv fără a utiliza centurile de siguranță, conducerea în stare de ebrietate și cu viteză. Accidentele care implică șoferi bărbați sunt adesea mai grave decât cele care implică șoferi de sex feminin, potrivit Institutului de Asigurări pentru Siguranța Autostrăzilor din SUA.
Chiar dacă statisticile arată că femeile șofează mai sigur, în societate încă este promovat stereotipul precum că femeile nu pot conduce. Elena Gapova, profesoară în cadrul catedrei de sociologie la Universitatea Western Michigan și fondatoarea Centrului pentru Studii de Gen al Universității Europene de Științe Umaniste din Minsk, explică faptul că acest stereotip are o istorie mai veche. Această diferențiere s-a format odată cu apariția civilizației, când bărbații erau angajați la munci în afara casei și familiei, deseori în războaie.
„Armele, adică uneltele de război și vânătoare, deveneau o prerogativă masculină, în timp ce femeile, mereu însărcinate sau ocupate cu alăptarea pe toată durata scurtei lor vieți (până la sfârșitul sec. XVIII, femeile trăiau mai puțin decât bărbații), deveneau legate de munca reproductivă. Ele nu aveau acces la tehnologii, chiar și posibilitatea de a ieși singure din casă era deseori restricționată. Iar la apariția unui nou val de tehnologizare, apăreau și teorii «științifice» precum că interacțiunea cu tehnologiile noi este nocivă pentru femei”, explică experta în studii de gen.

Foto: Brian Kelly
De exemplu, când a apărut mașina de scris, se credea că este periculos pentru femei să lucreze la ele. Pentru că trebuia să tastezi cu putere pe litere, mașinăria se zguduia puternic, și se credea că aceste zguduituri pot dăuna funcției reproductive a femeilor. Specialista spune că așa s-a creat o preconcepție precum că femeile sunt mai puțin capabile să interacționeze cu mașinile și, respectiv, că femeile la volan prezintă un pericol. De fapt, aceasta a fost o încercare de păstrare a relațiilor tradiționale și diferențiere a muncii.
Tractorista Pașa Anghelina
Totuși, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste făcuse un pas înainte la începutul anilor `30. În acea perioadă de industrializare intensivă, femeile din URSS nu doar mergeau masiv să lucreze la utilajele din fabrici și uzine, dar și se așezau la volan. Elena Gapova povestește că, în procesul de promovare a mecanizării în agricultură, exista o campanie care se numea „Femeia pe tractor”. Fața acestei campanii devenise tractorista Pașa Anghelina.
„Femeile în colhoz - forță importantă”. Iosif Stalin, 1933
Pașa Anghelina s-a născut în 1912, în sătucul Starobeșevo (astăzi, sud-estul regiunii Donețk, Ucraina). Datorită campaniei, ea a reușit să formeze și să conducă o brigadă de tractoriste în anul 1933. Iar peste cinci ani, a devenit faimoasă datorită sloganului „O sută de mii de prietene pe tractor”.
Pașa Anghelina pe tractor
Elena Gapova spune că lucrurile s-au schimbat după cel de-al Doilea Război Mondial. „În anii 1950-60, când societatea devenea mai înstărită, iar natalitatea scădea, sub egida «grijii față de sănătatea femeilor» au început să fie introduse restricții pentru femei de a fi angajate în anumite domenii tehnologice. Atunci au și apărut toate aceste interdicții pentru femei de a munci în calitate de șofere, mașiniste în metrou și altele.”

În concluzie, experta spune că stereotipurile, dar și greutățile reale în calea accesului femeilor în domeniul condusului mașinilor reprezintă o moștenire a patriarhatului și nimic mai mult.
Autoare: Georgeta Carasiucenco
A colaborat: Alesia Pesenka (Belarus)
Traducerea comentariului expertei Elena Gapova din l. rusă în l. română: Sergiu Pascari
E anul de glorie 2005 și, pentru prima dată în istorie, Moldova participă la Eurovision. Țin minte perfect momentul când i-am văzut pe Zdubi pe scenă – inima mea bătea mai tare ca toba bunicăi de la Văleni. Abia ieșeam din bezna anilor ‘90 și, poate pentru prima dată, ne simțeam și noi… europeni, admiși la o masă, pe picior aproape egal, cu țările civilizate. De atunci ne uităm la Eurovision când cu pieptul umflat de mândrie, când rușinați, printre degete, de parcă am trimite soli de pace la negocieri intergalactice, nu artiști la un concurs de melodii pop.   Recunosc, în ultimii ani, poate și pentru că nu e neapărat un concurs de muzică, ci mai degrabă de show, am desconsiderat Eurovisionul. Cum ne permitem să irosim atâtea resurse pe o invenție care nici măcar nu produce artă în „adevăratul sens al cuvântului”? Artiștii care dezvoltă cariere de succes după Eurovision sunt mai degrabă o excepție, decât o regulă. Cum putem, într-o lume care nu are suficientă pâine, să ne lăsăm atât de îmbătați de acest circ? Și restul criticilor mi se păreau valide: țările vecine se votează una pe alta, concursul e foarte politizat și aproape toate melodiile sună de parcă au fost compuse în același laborator, în care se găseau aceleași câteva instrumente. 16 ani mai târziu, Eurovisionul din 2021 m-a găsit plictisită pe canapea, în plină pandemie, când cele mai efervescente discuții cu prietenii se întâmplau pe messenger. Am urmărit toată finala concursului și am bârfit cu o plăcere absolută toți participanții cu câteva prietene într-un chat. Într-o lume în care eram cu toții, împreună, foarte singuri, cu un viitor tulbure în față, am simțit că dezbaterile înflăcărate despre cea mai bună prestație la Eurovision ne-au unit, ne-au dat un motiv să ne scriem „salut, ai văzut asta?”, au creat un spațiu pentru exaltare și bucurie. Eurovision a devenit nu doar o distracție plăcută, ci una necesară. Bine, ca să fiu sinceră până la capăt, spun cu mâna pe inimă că în resuscitarea interesului meu pentru concurs un rol important a jucat și trupa câștigătoare de anul trecut, Måneskin, care au avut un cântec pe gustul meu și o prezență, sexy, rebelă și vie. Azi văd concursul cu alți ochi. Politizarea lui nu mi se pare un defect, ci o calitate, o posibilitate pentru țări să-și cânte bucuria sau durerea, așa cum a făcut Ucraina în 2016 cu piesa „1944”. Marea Britanie a obținut cele mai puține puncte după Brexit, dar și după ce a trimis trupe în Irak, în 2003. De asemenea, cum credeți, ce țară va lua cele mai puține puncte în 2022? Începe cu „R” și se termină cu „usia”. Eurovision mai este și un spațiu de expresie pentru comunitatea LGBTQ+, o mare parte din fanii concursului fiind membri ai acestei comunități. Prima artistă trans a câștigat concursul încă în 1998! Deși nu au recunoscut-o oficial, există presupuneri că Ungaria refuză participarea la Eurovision în ultimii ani anume din cauza asocierii cu comunitatea LGBTQ+.
De fapt, chiar și originile concursului sunt politice. Prima ediție Eurovision a avut loc în 1956 și a fost o idee menită să „unească țările europene în jurul unui program de divertisment”, în anii grei care au urmat celui de-al doilea război mondial. Așa că, în fond, Eurovision este un concurs inclusiv politic. Desigur, mai este și un generator infinit de dezbateri, articole, scandaluri, care încep de multe ori încă de la preselecția națională, așa cum se întâmplă anul acesta în cazul Moldovei, când se pare că Zdob și Zdub și Frații Advahov au decis să schimbe versurile unioniste ale piesei care ne va reprezenta țara la Torino. Nici nu mai zic de minunata și extraordinara aventură a lui Pavel Turcu la preselecția națională din 2010. Dar să nu uităm două lucruri. Primul e că astfel de drame se întâmplă cam peste tot – Spania tocmai și-a ales reprezentanta și internetul e foarte supărat, probabil pe bună dreptate – nici unul dintre cele două cântece preferate de public, unul despre mamă și altul folcloric, nu au ajuns să reprezinte țara. Juriul a ales varianta cea mai safe, o melodie mainstream și tocmai de asta nu foarte memorabilă.  Așa că, atunci când ne luăm în furci pentru un cântec, zic să nu ne simțim prost, poate doar un pic mai… europeni. Al doilea lucru este că, oricât de politizat ar fi Eurovisionul și oricât de mult am vrea să luăm aceste drame la inimă, să nu uităm că avem în față un program de divertisment, creat special ca să cântăm, să dansăm și să ne bucurăm de el în aceste vremuri de pace pe care le trăim.  
La finele secolului trecut, cercetătorii de la NASA și-au pus întrebarea: care culturi ar fi cele mai optime pentru organismul uman și ar putea trimise împreună cu astronauții în spațiu? Aceasta pentru că nu există un produs ideal care să satisfacă organismul uman cu substanțe nutritive în misiunile de lungă durată a astronauților. Până la urmă, au optat  pentru quinoa. În 1993, NASA a emis o notă informativă în care se menționa că „această cultură bogată în proteine conține proporțiile dorite de aminoacizi importanți, poate oferi o mai mare flexibilitate în satisfacerea nevoilor oamenilor în zborurile spațiale pe termen lung”.  Acesta a fost momentul de glorie al quinoa, cultura stabilindu-se de atunci ferm în lista produselor vândute în magazinele alimentare, iar la începutul anilor 2000 a câștigat statut de superaliment și a devenit produs de top în lista alimentelor sănătoase. Și acest lucru nu este surprinzător, deoarece semințele mici constituie o sursă completă de proteine, adică conține toți cei nouă aminoacizi esențiali pe care trebuie să-i obținem din alimentele proteice. În plus, nu conține gluten și are mai multe beneficii asupra sănătății. 

Istoria 

Patria quinoa este America de Sud. Este o pseudo cereală înrudită botanic mai degrabă cu spanacul și amarantul. Oamenii de știință cred că incașii consumau semințele mici încă  acum cinci mii de ani. Quinoa, alături de  porumb și cartofi, făceau parte din consumul obișnuit al acestui popor din America de Sud, fiind venerat și chiar considerat sacru. Incașii numeau această cultură „mama cerealelor”. Potrivit legendelor străvechi, în fiecare an, la începutul campaniei de semănat, însuși împăratul incas participa la plantarea primelor semințe de quinoa.  În secolul al XVI-lea însă, epoca domniei quinoei s-a încheiat „datorită” conchistadorilor spanioli, care au început să cucerească America de Sud. Europenii au considerat că această cultură nu este suficient de valoroasă, numind-o „hrană pentru indieni”, și au făcut totul ca s-o elimine. I-au forțat pe indieni să-și semene câmpurile cu grâu în loc de quinoa și nu le-au lăsat incașilor nicio ocazie de a se ocupa de creșterea acestei culturi. Se crede că, la un moment dat, rămăsese doar un număr mic de câmpuri de quinoa și acestea se aflau în munți.   Multă vreme, quinoa a fost cultivată numai în Anzi și abia în anii 70 ai secolului trecut această cultură a fost redescoperită și popularizată de cercetătorii americani, care au stabilit proprietățile incredibil de benefice ale acestor semințe. În 1987, cuplul regal spaniol a efectuat o vizită în Bolivia, unde, sub sunet de fanfară, regele Juan Carlos și Regina Sofia au gustat bucate tradiționale cu quinoa. Apoi, la începutul anilor 90, după ce au devenit cunoscute rezultatele cercetărilor realizate de NASA, interesul pentru această plantă a crescut în întreaga lume.  Un rol important în popularizarea quinoa l-a jucat Adunarea Generală a ONU, care în 2013 a proclamat „Anul Internațional al Quinoei”. Decizia a fost luată pentru a atrage atenția asupra acestei culturi agricole, asupra proprietăților sale nutritive și asupra adaptabilității la diverse condiții climatice. În acel an au fost create și distribuite o varietate de materiale de promovare culturală, au fost organizate degustări în întreaga lume, au fost organizate numeroase seminare, simpozioane și congrese. 

Beneficiile quinoa

Unii nutriționiști compară semințele de quinoa cu laptele matern, deoarece este aproape complet absorbit de organism. Conține o mulțime de substanțe utile – carbohidrați, proteine, grăsimi și fibre alimentare. În această plantă există și un complex natural de vitamine și minerale: vitamine din grupa B, A, E, C, precum și zinc, seleniu, mangan, fier, cupru, magneziu, calciu, potasiu, fosfor și sodiu.  Experții în sănătate susțin că semințele de quinoa sunt bogate în substanțe nutritive și aduc mai multe beneficii pentru sănătate: 
  • Prevenirea bolilor. Quinoa este bogată în flavonoide, inclusiv quercetină și kaempferol, care sunt antioxidanți puternici cu numeroase beneficii pentru sănătate. 
  • Bună pentru intestine și digestie. Quinoa conține mult mai multe fibre decât majoritatea cerealelor. Cercetările au descoperit până la 15 grame de fibre la 100 de grame de semințe. 
  • Potrivită pentru persoanele cu intoleranță la gluten. 
  • Benefică pentru femeile însărcinate. Conține o sursă bogată de acid folic. 
  • Utilă în cazurile de deficiență de minerale și vitamine din grupa B. 
  • Potrivit pentru vegetarieni și vegani. Quinoa este bogată în proteine complete pe bază de plante și conține toți aminoacizii esențiali. 
  • Benefic pentru diabetici. Scade glicemia, insulina și trigliceridele. 
  • Bună pentru inimă. Scade nivelul de colesterol. 

Dileme etice și ecologice 

Creșterea cererii quinoa la nivel global s-a răsfrânt asupra situației din America de Sud. În primul rând, au apărut probleme de mediu. Publicații internaționale scriu că tendința de a produce cât mai mult și cât mai rapid quinoa a schimbat sistemul tradițional de gestionare a terenurilor din Bolivia, punând în pericol ecosistemele fragile ale regiunii. În mod tradițional, semințele de quinoa erau plantate pe câmpurile unde pășunau lamele, iar gunoiul de grajd natural ajuta ca solul să se hrănească. Din cauza cererii sporite fermierii, nu efectuează rotația câmpurilor, iar în locul gunoiului de grajd natural utilizează fertilizanți artificiali. Drept urmare, fertilitatea solului este epuizată.  O altă problemă rezidă în faptul că, în căutarea unor profituri mai mari, industria canalizează cererea către unul sau două soiuri care au cele mai mari randamente, au nevoie de cele mai scurte perioade de creștere și sunt cele mai ușor de procesat. Există peste 3000 de soiuri cunoscute de quinoa, dar fermierii cultivă de obicei quinoa albă, dulce, care este mai rentabilă. În consecință, soiurile mai puțin viabile din punct de vedere comercial, cum ar fi cuchi wila roșu sânge, sunt acum greu de găsit în fermele andine, iar biodiversitatea quinoei are de suferit. Această poveste s-a întâmplat cu multe alte culturi de-a lungul timpului: astăzi, de exemplu, există o singură varietate comercială majoră de banane – Cavendish – deși de-a lungul istoriei au existat mai mult de o mie de soiuri.  În plus, creșterea cererii de quinoa a presupus, de asemenea, utilizarea tehnicii pentru a recolta semințele care în mod tradițional era strânse manual. Dar dezvoltarea industriei, cel puțin în această etapă, înseamnă o creștere a utilizării combustibililor fosili.  O altă problemă apărută în urma boomului legat de cererea de quinoa este de ordin etic. Acum fermierilor locali le este mai profitabil să exporte quinoa decât să o vândă pe piața locală sau, dacă și o vând aici, prețurile sunt mai mari. Respectiv, creșterea prețurilor la quinoa a făcut ca multe familii locale să nu-și permită acest produs de bază. Din acest motiv, au existat voci care au declarat că tendința către alimentație sănătoasă a afectat viața localnicilor.   Organizațiile ecologiste îndeamnă adepții consumului de superalimente, printre care este și quinoa, ca atunci când vor sta în fața rafturilor cu alimente să se întrebe cu ce produse locale le-ar putea înlocui pe cele aduse de la o distanță de mii de kilometri. Deși conțin proprietăți unice, în Republica Moldova semințele de quinoa ar putea fi înlocuite cu crupele de sorg, mei sau hrișcă. Porția zilnică de substanțe nutritive necesare poate fi completată cu ovăz, nuci și alune, legume coapte, năut, fasole roșie, care sunt crescute în Moldova și pot fi cumpărate în magazinele și piețele din țară.  

În trei ani importul de quinoa în Moldova a crescut aproape de trei ori 

În prezent, Bolivia și Peru produc peste 90% din quinoa vândută la nivel mondial. Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură, în ultimii 20 de ani suprafața însămânțată în principalele țări producătoare (Bolivia, Ecuador și Peru) a crescut de 2,5 ori sau până la 178 mii hectare, iar recolta a crescut de peste 3 ori, până la 159 mii tone. În total, quinoa este cultivată în 70 de țări.  Exporturile mondiale de quinoa s-au ridicat în 2019 la 112 mii de tone în valoare de 320 de milioane de dolari. Cei mai mari exportatori au fost Peru (134 milioane de dolari) și Bolivia (91 de milioane de dolari), importatorii principali fiind Statele Unite (93 milioane), Canada (27 milioane de dolari) și Franța (27 milioane de dolari).  Între timp, potrivit datelor privind importul în ultimii trei ani, quinoa se bucură de popularitate și în Republica Moldova. Astfel, în 2018 în țara noastră s-au importat 5,9 tone de quinoa în valoare de cca 23 mii de dolari, în 2019 importurile au crescut până la 9,3 tone în valoare de 37 mii, iar în 2020 în țară s-au adus 16,8 tone valoare de 52,7 mii de dolari. Ministerul Agriculturii a inclus quinoa în catalogul soiurilor de plante admise pentru cultivare în complexul agroalimentar al Republicii Moldova. Quinoa a fost inclusă în lista soiurilor de plante admise în scopul producerii semințelor pentru export, dar în Republica Moldova această cultură nu se cultivă încă.  Sursă foto: theveganwoman.com,  Bioversity International/A. Camacho
Avortul continuă să fie pentru mulți un cuvânt tabu, un subiect despre care nu se vorbește deschis. Unele țări au decis să interzică avortul, uitând că acesta este unul din drepturile fundamentale ale femeilor – de a hotărî singure ce vor să se întâmple cu propriul corp. 

Citește aici: Istoria avorturilor în URSS

Avortul în Moldova

În Republica Moldova, avortul este permis de lege pentru orice femeie de la 16 ani. Se permite întreruperea sarcinii până la 12 săptămâni. După aceste 3 luni și până la 21 săptămâni, există un șir de indicații medicale și sociale care permit avortul. Adolescentele mai tinere de 16 ani au nevoie de acordul părintelui sau a reprezentantului legal. Chiar și după independență, în Republica Moldova avortul continua să fie utilizat pe larg ca substituent al metodelor eficiente de contracepție. Întreruperea sarcinii se efectua prin dilatare și chiuretaj, sub anestezie generală. Însă, din cauza calității proaste a serviciilor și a accesului limitat, circa 30% din cazurile de mortalitate maternă înregistrate în anii 1995-2005 erau cauzate de complicații cauzate de această procedură de avort. De aceea, autoritățile decid să lanseze Strategia Națională în  Sănătatea Reproducerii pentru anii 2005-2015, prin care să fie ameliorată calitatea serviciilor de avort și să se treacă la procedurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Astfel, în mare parte, s-a trecut la metode de întrerupere a sarcinii prin aspirarea vacuum sub anestezie locală și la avortul medicamentos. În Republica Moldova, avortul la indicațiile medicale sau sociale, indiferent de termen, este asigurat de polița medicală, în timp ce în celelalte cazuri se efectuează contra cost. Prețul avortului variază în funcție de tipul avortului și dacă se face la instituțiile medicale de stat sau la cele private.  Femeia este în drept să decidă singură dacă vrea sau nu să facă avort, fără a fi nevoie de acordul partenerului sau a soțului. „Noi încurajăm toate cuplurile să discute împreună, dar decizia o ia femeia, pentru că nu este nicio operație și procedură medicală pentru care soțul ar trebui să întrebe permisiunea soției. Fix așa, aceasta este doar o procedură medicală foarte des întâlnită în ginecologie, iar atitudinea oamenilor și în special a medicilor nu trebuie să difere de oricare altă procedură medicală”, subliniază Rodica Comendant, obstetriciană-ginecologă, directoarea Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive.

Metodele de avort

Avortul prin dilatare și chiuretaj reprezintă o procedură chirurgicală care implică dilatarea colului uterin cu ajutorul dilatatoarelor mecanice, după care pereții uterului sunt răzuiți cu chiureta (instrument chirurgical în formă de linguriță). Procedura durează de la 7 la 20 minute și se face, de obicei, sub anestezie generală. De aceea, după intervenție, femeia va avea nevoie de câteva ore pentru a-și reveni, pentru că va simți somnolență, slăbiciune și vertigii. Timp de o săptămână după intervenție, sunt normale durerile moderate și eliminările sangvinolente, similare celor menstruale sau mai puternice. Cu toate acestea, specialiștii în medicină atenționează că prin această metodă de avort poate fi rănit colul uterin și ar putea apărea complicații. De aceea, este bine ca peste puțin timp să fie consultat medicul ginecolog. De asemenea, se pot produce schimbări în ciclul menstrual. „Dilatarea și chiuretajul este o intervenție chirurgicală în timpul căreia, indiferent cât de bun nu ar fi chirurgul, oricum este lezată cavitatea uterină și rămân consecințe asupra sănătății femeii. De aceea, de cele mai multe ori le sugerăm femeilor metoda de aspirare vacuum și avortul medicamentos”, explică Rodica Comendant. Potrivit ei, fiecare femeie trebuie să fie informată corect despre opțiunile ei, ca ulterior să-și poată alege metoda potrivită.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2014 au avut loc 13.930 de avorturi, în timp ce în 2020 – 8.294.

Avortul medicamentos este procedura prin care se folosesc pastile pentru întreruperea sarcinii confirmate și se poate realiza într-o unitate medicală, dar și acasă, la indicațiile medicului. Această metodă constă din două etape: în prima etapă se administrează pastile ce împiedică dezvoltarea oului fetal, iar peste 1-3 zile se trece la cea de-a doua – se administrează preparatul care provoacă contractarea uterului și expulsia sarcinii. După două săptămâni, femeia poate vizita medicul pentru evaluarea stării și constatarea lipsei sarcinii, dar nu este obligatoriu. După avortul medicamentos, uneori femeile pot avea stări de greață, dureri de cap, amețeală, diaree, slăbiciune, febră, frisoane, care însă sunt de scurtă durată. Avortul medicamentos nu are o influență negativă nici asupra capacității femeii de a deveni gravidă, nici și asupra sănătății ei în general. Sarcina după avortul medicamentos poate surveni peste 10-11 zile după procedură, de aceea e bine să se apeleze la metode de contracepție chiar din primele zile de la procedură. Menstruația după avortul medicamentos va începe ca de obicei sau cu 2 săptămâni mai târziu.  Aspirația vacuum reprezintă procedeul prin intermediul căruia conținutul cavității uterine este evacuat, folosind presiunea negativă produsă de o seringă specială. Pentru aspirare se folosesc canule flexibile din plastic de diferite dimensiuni, în funcție de termenul de sarcină. Prin această metodă se evită traumatizarea colului uterin și a endometrului. Procedura durează câteva minute, poate fi efectuată sub anestezie locală. În acest caz, pacienta poate părăsi instituția chiar și peste 15 minute, dacă se simte bine.  Care dintre aceste metode de avort vor fi folosite trebuie să decidă fiecare femeie, acesta fiind dreptul ei asigurat de legislația țării noastre. Însă nu trebuie să uităm că cea mai bună și sigură soluție de a ne proteja de o sarcină nedorită este să apelăm la metodele de contracepție care ni se potrivesc. 

Citește aici: Ce metode de contracepție există

În octombrie 2021 echipa CIDP Anima a lansat pentru tinerii din 3 regiuni din nord inițiativa ”YOUthCATalizator – contul activ al tinerilor antreprenori”. Proiectul are drept scop dezvoltarea a trei spații de abilitare economică, socializare și dezvoltare personală în satele din nordul țării. În lunile octombrie – noiembrie 2021, CIDP ANIMA a organizat  studiul profilului NEET în regiunile Crișcăuți, Bocani, Bălășești și 4 sate din regiunea acestora. Cercetare a fost realizată în trei regiuni implicând 15 comunități, fiind identificați în total 336 tineri NEET. Statistica obținută a fost colectată cu ajutorul instituțiilor care au tangențe cu grupul cercetat de tineri, în același timp admitem că  rezultatele obținute nu reflectă în totalitate situația existentă în comunitate. Datele obținute au dus la evidențierea unor particularități a grupurilor NEET din comunitățile implicate:
  • Creșterea numărului grupului NEET este generată primordial de fenomenul abandonului școlar;
  • Abandonul școlar la etapa gimnazială a unui număr mare de tineri, care constituie 80% din totalul tinerilor identificați, și abandonul instituțiilor de formare profesională denotă existența unor lacune în sistemul de învățământ și discrepanța dintre cererea și oferta existentă pe piața muncii;
  • Ponderea femeilor din categoria NEET în toate trei regiuni este mai mare decât cea a bărbaților, în total constituind 60%, fenomen care ar putea fi cauzat de faptul că femeile sunt cele care își asumă responsabilitățile pentru îngrijirea copiilor pe lângă grijile casnice, astfel femeile sunt cele care au posibilități și mai mici de a se integra în câmpul muncii;
  • Tinerii NEET prezintă cea mai mare rată la categoria 25-29 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, date ce ne reflectă că abandonul școlar și lipsa unei formări profesionale împiedică stabilirea pe piața muncii și reintegrarea socio-profesională;
  • Nivelul scăzut de școlarizare provoacă dificultăți în integrarea și reintegrarea socială și profesională a tinerilor, fiind presați de contextul dat și existența problemelor adiționale ar putea duce la dezvoltarea unor comportamente deviante sau adictive, în consecință să afecteze și starea de sănătate a populației;
  • Insuficiența sau chiar lipsa locurilor de muncă în comunitățile rurale îi determină pe tineri să abandoneze sistemul de învățământ și să caute căi de întreținere sau să emigreze;
  • Stabilirea statutului de tânăr NEET pentru o perioadă mai îndelungată de timp ar putea dezvolta inactivismul, izolarea, neîncrederea în capacitățile și forțele proprii, imagine de sine scăzută, depresii, probleme de sănătate fizică și psihică, comportamente adictive, delicvente sau infracționale;
  • Familia reprezintă mediul principal pentru copil, mediul din care copilul învață și interiorizează comportamente și felul de a fi, astfel copiii aflați la întreținere la fel au potențialul de a deveni parte a grupului NEET;
Rezultatele obținute în urma cercetării profilului NEET ne demonstrază că fenomenul dat generează și un șir de alte probleme care se reflectă asupra tuturor categoriilor de populație atăt în comunitătile în care cresc și se dezvoltă cât și la nivelul întregii țări. Reieșind din concluziile prezentate de expertă, venim cu un set de recomandări, de care vom ține cont în cadrul proiectului și programelor de abilitare profesională și economică a tinerilor NEET.
  • Divizarea categoriei tinerilor NEET în subcategorii conform particularităților specifice: tineri neșcolarizați, tineri necalificați, tineri părinți în vederea creării unor servicii eficiente bazate pe necesitățile fiecărei subgrupe;
  • Elaborarea politicilor cu accent la nivel local de diminuare a acestui fenomen, ținând cont de particularitățile și necesitățile specifice fiecărui grup;
  • Încadrarea în activitatea de învățământ a unor metode inovative și incluzive pentru tineri;
  • Promovarea învățământului dual;
  • Desfășurarea activităților de orientare profesională din timpul studiilor liceale;
  • Colaborarea dintre instituțiile de învățământ și instituțiile prestatoare de servicii pentru tineret;
  • Ghidarea tinerilor și oferirea de asistență în procesul de stabilire pe piața muncii;
Pentru a face cunoștință cu studiul integral, accesați http://anima.md/
O pleiadă nouă de artiști plastici din Republica Moldova ne face cunoscută țara și cultura în întreaga lume – despre ei scrie presa internațională, lucrările lor sunt expuse la expoziții și fac parte din colecțiile private în diferite țări.   Moldova.org îți propune o selecție de 10 artiști tineri pe care ar trebui să-i cunoști, să le vezi lucrările și, de ce nu, să investești în creațiile lor. Această listă este una provizorie și poate un pic subiectivă, dar oricând poate fi completată cu artiștii care vă plac.

***

          Picturile Elenei Bria îți captează privirea și te fac să stai nemișcat/ă, în timp ce în minte îți apar o mie de întrebări legate de istoria fiecărui personaj așternut pe pânză. Nu lucrează niciodată la comandă și pictează numai ceea ce îi este apropiat, interesant, iar apoi dă tablourile unei galerii sau le postează pe Instagram.   Cel mai mult îi place să lucreze la portrete feminine. Când vede o fată pe care ar dori s-o picteze, începe să se gândească tot timpul la tablou – își imaginează unde va așeza eroina, cu ce va fi ea îmbrăcată, care va fi gama de culori. Inventează povestea și trăiește cu ea. „Formele și umbrele îți joacă ochiul prin pânzele ce miros a ulei de in și te atrag prin roșul, negrul sau albastrul de bază utilizate de pictoră”, scrie pe un site specializat din România, unde sunt afișate picturile ei. Apropo, este prima studentă basarabeană din ultimii douăzeci de ani admisă la Academia Imperială de Arte din Sankt-Petersburg, Rusia, pe care a absolvit-o în 2018. În același an, a făcut ca despre Familia Regală a României să vorbească toată Academia de Arte din Sankt Petersburg, alegându-și pentru lucrarea de diplomă tocmai o temă românească – „Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în anul 1922”, tablou executat cu măiestrie și rafinament în stilul vechii școli rusești. 

***

        De lucrările lui Eugen Gorean te îndrăgostești instantaneu. Acestea nu sunt bogate nu doar prin multitudinea de tehnici folosite, ci și sincere în prezentare. Este maestru al acuarelei, pasionat de peisaje urbane, peisaje fanteziste de factură romantică. Creația sa este pe placul firilor sensibile, inteligente, care preferă arta figurativă.   „Culoarea este un element din limbajul meu artistic, însă nu este unul dintre cele mai importante. Esențiale rămân tonurile, relațiile între culori și mesajul picturii”, spunea el. Seria de tablouri „Animalele în oraș” (mie lucrarea „Mândrele” mi-a tăiat respirația) a fost premiată în 2020 de Casa de Modă „Fête Impèriale Paris” în cadrul concursului „Le monde d`apres”. Picturile lui se află în Parlamentul European, la Consiliul Europei, a avut expoziții în China, Marea Britanie, Franța, Rusia și Statele Unite. Are o comunitate de peste 50 mii de urmăritori în Instagram. 

***

          În 2014, tânăra Olga Ilieș câștiga Premiul Mare la expoziția-concurs „Noi, tineretul creator” pentru gravurile „Mistificato stânga”, „Mistificator dreapta”. După această reușită, talentul și succesul ei au devenit subiect de bancuri pentru unii colegi: „Dacă participă Olga Ilieș la concurs, nouă ne rămân premiile mai mici”. Universul imagistic al graficienei Olga Ilieș este pătruns de misticism. Morfologia operelor sale este inspirată din creația lui Carlos Castaneda (1925-1998), știința alchimică, măștile venețiene, mecanismele complexe și ritualurile oculte de inițiere. În creația recentă, proiectul „Shadows Art”, siluetele personajelor figurative s-au redus la forme plastice abstracte, care aparțin unui univers efemer, fiind o cugetare despre cât de temporar este totul în lumea în care trăim. Proiectul  constă din 180 de lucrări, fiecare însemnând o zi din viață. 

***

        În 2017, expoziția „La datorie” a pictorului Ștefan Eșanu ținea cap de afiș în presa de la noi. Și e lesne de înțeles. El a creat o instalație de peste 5 tone pentru a reprezenta cum arată 1 miliard de dolari – suma pierdută în cel mai mare scandal bancar al țării. Pe blogul său, Ștefan Eșanu spune că găsește inspirație în oamenii pe care îi cunoaște, iar relațiile dintre oameni și stereotipurile lor îi oferă suficiente motive să nu se oprească. De aceea, creațiile sale au mesaje clare, care trebuie citite și înțelese.   Potrivit lui, critica este motorul civilizației. Încearcă să fie critic la ceea ce vede și să asculte ce se întâmplă în jur. „Printr-un pic de critică și sarcasm, poate voi putea să deschid ochii despre ce se întâmplă în societatea noastră”, spunea Ștefan Eșanu prin 2015, atunci când a inaugurat o expoziție-ironie prin care a reinterpretat idolii și valorile moldovenilor. De altfel, în primul autoportret al său persistă și simbolurile noastre naționale. Unii l-au criticat, alții l-au lăudat pentru că e mai liber în gândire și are o abordare absolut lipsită de restrângeri sau prejudecăți. Cert este că lucrările lui Ștefan Eșanu sunt pline de viață, vorbesc și transmit un mesaj.

***

        Artista recunoaște că pentru ea este mult mai natural să picteze portrete ale fanteziilor sale, decât portretele unor oameni reali. De aceea, stilul pe care îl abordează în portretele „cu ochi mari” este imediat recunoscut. Acest stil este destul de laborios, pentru că există multe detalii mici în fiecare portret. Și, apropo, una dintre primele lucrări a fost un portret al unui bărbat în vârstă. Dar apoi – doar femei. Aproape toate lucrările Anei par să fie despre locuitorii altor planete.
 

***

          Artist plastic pasionat de enigma noului și experimentul artistic. Abordează motive contemporane și reinterpretează experiența epocilor trecute. Creația sa se remarcă printr-o inteligență tacită.  În 2021, Daniel Cauia își prezenta lucrarea sa „Toy” la „The Summer of Independence” – expoziția de artă contemporană pe care Arbor.art.room o prezintă publicului bucureștean ca pe un manifest artistic la cei 30 de ani trecuți de la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Artistul menționa că sursa de inspirație a lucrării vine din observațiile pe care le-a făcut asupra comportamentului oamenilor aflați la cumpărături, în perioada când s-au deschis primele hypermarket-uri la Chișinău. „Deși se părea că nu ai nevoie de atâtea produse, căruțurile de cumpărături erau umplute până la refuz, iar copiii atingeau hipnotizați tot ce zăreau pe rafturi și ar fi vrut chiar mai mult, dacă nu ar fi avut mâinile ocupate”, spunea Daniel Cauia.
 

***

        Numele Vasiluței Vasilache, fondatoarea studioului de creație Cocoșul Roșu și a galeriei Ou, este cunoscut publicului larg de la Chișinău. Culorile țâșnesc cu putere și măiestrie pe pânzele ei. Spune că e firesc ca, după ce încerci să faci artă în maniera diferitor artiști, în timp, ajungi să te exprimi cum simți tu, când ai un limbaj al tău. O artistă și o personalitate excepțională, care se distinge prin tematica inedită și un stil decorativ, profund personal. A studiat la Universitatea Națională de Arte București. 

***

      A studiat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Artistul explorează pictura abstractă axată pe sinestezie, raportul și relația intrinsecă între muzică și pictură, sunet și culoare. Creează tablouri energice, sonore, apte să ne teleporteze în alte realități. Anul trecut lucrările artistului au fost prezentate la o expoziție de la Teatrul poetic „Alexei Mateevici”, despre care zicea că vrea să creeze contactul firesc între pictură și oameni, fie amatori, artiști sau simpli spectatori. „În acest context, transmit viziunea despre cum poate fi tratată artistic figura umană și ambianța, despre plastic, abstract și sensurile emoționale pe care le poate purta o pânză pictată. Îmi doresc ca publicul să se bucure de libertatea expresiei, liniei, formei și a culorii”.  

***

      Este o coloristă de excepție, are o manieră personală cu tendințe post-expresioniste. Natalia Romanciuc abordează teme precum femeia puternică, femeia contemporană, maternitatea și natura în toată splendoarea sa. În 2020, după ce lucrările Nataliei Romanciuc și cele ale lui Ciprian Antoci au fost expuse la expoziția „Un chip nou”, ea spunea că este o artistă contemporană și că picturile ei sunt o exprimare a sentimentelor și viziunilor sale, sunt un manifest al său. „Nu am tabuuri în creativitate. Știu sigur că sunt în locul unde ar trebui să fiu și în cel mai bun rol pentru mine”, afirma artista.

***

        Are un stil personalizat încadrat în tendințele artei postmoderne. Explorează condiția umană în epoca capitalismului târziu. Încă fiind student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, spunea că inspirația nu este decât o scuză care denotă un caracter slab și că arta nu acceptă pauze din motivul vremii ploioase sau somnului. Recunoștea că tinde mereu spre perfecțiune și că aceasta îl motivează să intervină de mai multe ori asupra unei picturi și să respecte toate etapele, de la prepararea unui suport, până la condițiile de păstrare la viitorul cumpărător. Acum, când pictura i-a dus faima dincolo de hotarele țării, Marin Costiuc spune că combină realismul cu abstractul, iar culoarea este foarte importantă în lucrările sale, pentru că „până la urmă, pictura e culoare”.
  Articol realizat în colaborare cu Tatiana Rașchitor, doctoră în studiul artelor și culturologie, lectoră la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.    
De peste 20 de ani, profesorul de istorie din Liceul Teoretic „Ștefan Vodă”, Anatolie Cîrnu, are grijă ca clubul de dezbateri să-și continue activitatea, să le arate elevilor ce înseamnă un instrument de democrație, să le „însămânțeze” o gândire critică și să-i învețe cum să-și argumenteze poziția ca să câștige într-o discuție.   Rezultatele și influența clubului de dezbateri sunt vizibile, spune profesorul. „Observi imediat când elevii încep a vorbi – ei aduc argumente, sunt mai dezghețați, mai erudiți, au o logică în gândire”, îi laudă profesorul, care, în peste două decenii de lucru, a instruit aproape 150 tineri în arta dezbaterilor. Mulți dintre ei, spune Anatolie Cîrnu, au ajuns astăzi să facă parte din conducerea țării, în agențiile guvernamentale și să devină specialiști buni în domeniile în care activează.   

„Din cauza pandemiei…” 

 Maria Chiseliță a ales să învețe la Liceul Teoretic „Ștefan Vodă” dintr-un singur motiv – că acolo există un club de dezbateri. Vara de dinaintea „marii decizii” Maria a participat la mai multe dezbateri și a văzut cât de puternică era echipa liceului, lucru care a impresionat-o și a motivat-o să vină anume aici să-și facă studiile. Astăzi Maria este în clasa a XII-a și este sigură că tot ce a învățat și a obținut de la club îi va fi folositor în viață, la universitate.   Din cauza pandemiei, însă, clubul de dezbateri se întâlnește mai rar. În schimb, s-a pregătit mai mult pentru concursul „Ce? Unde? Când?”, care a avut loc la sfârșitul toamnei. „S-ar părea că dezbaterea o poți face între șase membri și un arbitru, dar nu este atât de interesant să discuți într-un grup restrâns. Ai nevoie și de public care să te susțină, să se gândească de partea cui rămâne. În schimb, jocurile CUC le facem mai ușor, pentru că ne întâlnim într-o clasă sau online și rezolvăm întrebările care ni se dau”, explică Maria.  Colegul ei, Vitalie Lazarev, spune că cel mai mult îi place în dezbateri competiția.

„Lupta între două tabere, două persoane este mult mai interesantă. Confruntarea pe diverse teme sunt foarte interesante, mai ales să le vezi și să le analizezi din ambele perspective”.

Iar „subiectele picante, controversate în societate”, cum ar fi educația sexuală în școli, sunt preferatele lui. 
Elevii Maria Chiseliță, Vitalie Lazarev și profesorul Anatolie Cîrnu
Anatolie Cîrnu mărturisește că, din cauza pandemiei, elevii nu au reușit să practice mai multe tipuri de dezbateri din cele peste 200. S-au rezumat la două: metoda lui Karl Popper și de tip Policy. Cum funcționează o dezbatere, citește AICI. 

„Dacă nu ai argumente forte, nu ești auzit” 

Despre clubul de dezbateri a auzit și primarul orașului Ștefan Vodă, care a decis să rezolve problema deșeurilor prin intermediul dezbaterilor, invitându-l pe profesorul Anatolie Cîrnu pentru a ajuta la organizarea acestui eveniment. Pe de o parte, era echipa formată din consilierii orașului, și pe de altă parte, era echipa formată din angajații unei întreprinderi responsabile de gestionarea deșeurilor. „Astăzi, problema este rezolvată. Nu pot să spun că 100%, dar s-a soluționat”, comentează profesorul. „Prin argumente, consilierii au «țesut»  angajații întreprinderii așa cum au putut. Totul era cronometrat. Nu aveau voie să vorbească în plus, să înjure. Să știți că a luat priză treaba asta. Au fost mulți care au ascultat cu plăcere”, adaugă profesorul.  Clubul de dezbateri a influențat și stilul de predare a unor profesori din același liceu. Directoarea adjunctă a liceului, Natalia Ștefan, spune că prima dată când a văzut cum elevii participă la dezbateri, mai mult de 10 ani în urmă, a rămas impresionată.

„Elevii chiar pot să se implice, să ocupe poziția și de afirmatori și de negatori, să-și selecteze minuțios informația, să formuleze argumentările după tehnică, cu teze, cu exemple concrete, ca să-mi dau seama ulterior că în spate este o muncă titanică”.

Ceea ce a preluat din dezbateri directoarea adjunctă, care este și profesoară de limba și literatura română, sunt „argumentele pe cartele”. Potrivit profesoarei, elevii trebuie să-și scrie argumentele după prioritate, inclusiv folosind tehnica afirmației, dar și negației. „Cel mai greu, din practica mea de pedagog, le vine elevilor să formuleze raționamente în baza pozițiilor propuse, pentru că ei trebuie să meargă și să consulte foarte multă informație ca să-și poată formula un raționament viabil, să aibă exemple și să formuleze concluzii. E o muncă de mai multe ore în laborator”. Directoarea adjunctă a liceului a observat că elevii care participă la clubul de dezbateri sunt cei mai buni în prezentările orale, în discursuri. Ei pot opera cu diferite terminologii și pot trece de la o temă la alta. Natalia Ștefan spune că asta îi ajută foarte mult să-și dezvolte competența de comunicare. 

„Desigur că aș recomanda și altor școli asemenea cluburi de dezbateri, pentru că, dacă tu, ca și cetățean, nu dispui de argumente și dacă acestea nu sunt forte, nu ești auzit”. 

Dacă un profesor decide să deschidă un club de dezbateri, primul pas pe care trebuie să-l facă este să informeze elevii despre club și să-i motiveze să participe. Dacă se adună un grup de cel puțin 15 elevi din întreaga școală, profesorul se poate adresa administrației cu solicitarea de a include clubul de dezbateri în „oferta cercurilor” pentru anul viitor. Ulterior, copiii trebuie să scrie cererile de înscriere în acest clubul. Pentru aceste activități extracurriculare, un profesor tânăr primește 50 de lei pentru o lecție, iar un profesor cu experiență, cu o treaptă de salarizare înaltă, poate primi și până la 90 de lei pentru o oră academică.

„Ce înseamnă discuția într-o democrație” 

Andrei Lutenco lucrează la Centrul de Politici și Reforme. Face parte din primele echipe care au trecut prin școala dezbaterilor de la Ștefan Vodă. Își amintește că prin 2001-2002, când era în clasele gimnaziale, cluburile de dezbateri erau un fenomen.    „Am învățat să fac dezbateri jucând dezbateri și participând la competiții”, spune tânărul. Potrivit lui Andrei, dezbaterile te învață un fel de perspectivă asupra lucrurilor și a lumii, pentru că tu trebuie să vezi cel puțin două fețe ale monedei. „De exemplu, ți se dă tema: drogurile trebuie să fie legalizate. Tu trebuie să pregătești ambele cazuri. Atunci când tu ai această disonanță cognitivă, tu începi să adopți puncte de vedere, să le cântărești și să înțelegi că lucrurile sunt mai complexe decât să ai o simplă opinie”, explică tânărul. Iar „opiniile sunt doar opinii, atât timp cât nu-s fundamentate cu argumente. Și acesta este un alt lucru pe care-l înveți – să convingi pe cineva că ai dreptate”, spune Andrei. 
Arhiva profesorului Anatolie Cîrnu
Mai mult, dezbaterile au inspirat și anumite valori, spune tânărul. „Însăși ideea acestui joc este o simulare a democrației. Debaterii [din engleză: participanții la dezbateri, n.red.], prin definiție, au o viziune liberală asupra lumii. Ei cred în discuții, în democrație, în importanța libertății de exprimare, în importanța drepturilor omului. Oamenii aceștia au deprins din dezbateri anumite valori despre ce înseamnă discuția într-o democrație”.   Tânărul spune că cluburile de dezbateri, dacă ar fi un fenomen în masă, ar schimba nu atât oamenii din funcțiile elective și care urmează să dezbată subiecte, bugete, legi, dar ar putea crește puțin și așteptările publicului de la ei, i-ar asculta mai atent la ce spun. „Este diferență dintre discursul orientat în jurul promisiunilor și populismelor și discursul construit pe argumente și dovezi”, spune Andrei. 

„Eu le-aș propune deputaților, chiar în cadrul Parlamentului, să fie deschis un club de dezbateri și în mod obligatoriu toți 101 să fie membrii acestui club, ca să învețe tehnologiile de dezbateri și respectul unul față de altul. Contează foarte mult să-ți stimezi oponentul, pentru că, din păcate, lucrul acesta este foarte slab văzut în cadrul Parlamentului”, comentează profesorul de istorie Anatolie Cîrnu. 

Arhiva profesorului Anatolie Cîrnu

Comunitate  

Încă un lucru valoros pe care l-a obținut în urma dezbaterilor este comunitatea. „Lumea de la dezbateri se întâlnesc în diferite contexte. Sunt cei care au ajuns politicieni, CEO de companii. S-a creat o comunitate de oameni care au fost și prieteni, au avut inițiative, inclusiv politice. De exemplu, dacă ne amintim de perioada comuniștilor, câteva grupuri de la clubul dezbateri au fost implicați atunci în acțiuni și mișcări de protest”, spune Andrei.  Natalia Cojocaru este specialistă în marketing și lucrează într-o companie din Chișinău. Ea a fost colegă cu Andrei la clubul de dezbateri. Tânăra își amintește că „s-a băgat” în club când era prin clasa a VIII-a. „Era for fun [din engleză, pentru distracție, n.red.], eu nu m-am băgat să mă dezvolt, nici nu m-am așteptat că o să dureze atât de mult”, povestește ea, glumind că și acum, 20 de ani mai târziu, încă mai are discuții cu prietenii despre această perioadă din viața lor. „Și îmi plăceau oamenii de acolo. Aveam imaginea celor mai mari, care erau vedete pentru noi”, își amintește Natalia. 
Arhiva profesorului Anatolie Cîrnu
„Probabil, dezbaterile așa te prind – că nu te pun să faci cu forța și ca la carte, ci e doar un joc”, povestește ea. „Făceam planurile de acasă, dar ne duceam [în turnee] și noaptea reinventam toată structura noastră și toate argumentele”, spune tânăra, menționând că așa a descoperit toleranța față de părerile diferite.  Primul lucru pe care l-a învățat la dezbateri este ascultarea. „Aveai timp în care tu doar asculți și nu faci nimic”. Al doilea lucru este acceptarea că „diversitatea este tare frumoasă și fiecare problemuță poate fi văzută din cel puțin două perspective diferite – ambele cu plusuri și minusuri”. Al treilea lucru pe care l-a înțeles este că în echipă ești mai puternic. „Dacă în Karl Popper, de exemplu, erau trei jucători, nu conta cât de bun era unul, putea fi cel mai bun din lume, dacă nu avea doi buni alături, care să-l susțină și să continue ideile lui, nu conta”, concluzionează tânăra. 
Arhiva profesorului Anatolie Cîrnu
Vrei să aplici la un stagiu în programul de Internship de la Endava, dar încă nu ai decis ce specializare să alegi? În acest material îți prezentăm ce înseamnă să faci un stagiu în Automation Testing. Grăbește-te să trimiți CV-ul echipei de recrutare, perioada de aplicare fiind deschisă până pe 10 februarie. Și pentru această ediție se aplică regula primul venit, primul servit. Cererea pentru inginerii în domeniul asigurării calității este în constantă creștere. Un automation tester este responsabil de crearea scenariilor de testare, execuția propriu zisă a scenariilor, analiza rezultatelor, utilizând instrumente de automatizare. În acestă ediție sunt deschise aplicările pentru specialitățile: Java Automation și .NET Automation. Eugeniu Solonari, Senior Tester, și-a început cariera la Endava prin intermediul programului de Internship: „Experiența în cadrul programului de internship a fost una pozitivă, care a decurs conform planului bine pus la punct de către specialiștii din Endava. Am avut parte de numeroase sarcini practice care au fost foarte apropiate cu procesele reale de lucru. Suportul primit pe parcursul acestei perioade, precum și încurajarea constantă m-au ajutat să obțin un job în care mă regăsesc”. Eugeniu vine cu recomandări pentru cei care intenționează să aplice la Internship. „Fiind un program intensiv, teoretic și practic, participanții vor avea parte de provocări tehnice pe care le vor depăși în echipă, cu suportul mentorilor. Este necesar un nivel de engleză pre-intermediar (A2+) și cunoștințe despre manipularea bazelor de date. Mai mult, candidații trebuie să știe elemente simple de programare și să posede o gândire analitică – algoritmică.”, este îndemnul lui Eugeniu Solonari. Irina Gîncu, Senior Tester la Endava: „Un Internship în Automation Testing este o oportunitate pentru oamenii care vor să se reprofileze sau să-și îmbunătățească abilitățile în domeniul IT ca un specialist în QA. Unul dintre cele mai mari beneficii este că internii învață limbajul de programare Java. La final ei vor cunoaște despre procesul de testare și tendințele în Java Automation Testing”. Pentru a se pregăti de interviu, candidații sunt încurajați să revizuiască materialele de studiu care pot fi accesate la următorul link. Mai multe detalii despre oportunitățile programului de Internship pot fi găsite accesând link-ul: www.endava.com/InternshipChisinau. Internii au un program de studiere de 3 luni/5 zile pe săptămână/6 ore pe zi, la una dintre următoarele specialități: Testing: Software Test Analyst, Java Automation Testing, .NET Automation Testing Development: Front-End, Java, .NET, Android, iOS Applications Management: AM Analyst, Java Engineer,.NET Engineer, DevOps Engineer Data: Data Engineer Perioada de aplicare este deschisă până pe 10 februarie, iar locurile sunt limitate.
Aproximativ 1 miliard de lei din portofoliul Microinvest este destinat sectorului Agro. Agricultorii din toată țara își finanțează cele mai moderne proiecte, beneficiind de suport financiar și soluții personalizate de dezvoltare. Să fii client Agro la Microinvest, nu înseamnă doar creditare, ci o comunitate, care vede în agricultură o valoare și tinde să o dezvolte. Vasilii Macovei, manager regional Nord, cunoaște în detalii principalele beneficii ale creditelor Agro de la Microinvest, dar și provocările cu care se confruntă agricultorii din Moldova.
  1. Vasilii, ești originar din Nordul țării, ești și tu agricultor și zilnic interacționezi cu agricultori care vor să-și finanțeze gospodăriile la Microinvest. Ce rol are sectorul agricol pentru activitatea companiei, în particular, și Republica Moldova, în general?
Pot spune cu precădere că agricultura a fost, este și va fi un sector de bază al economiei țării noastre. Am fost norocoși să fim localizați într-o regiune care are toate condițiile necesare pentru recoltarea plantelor: sol bun, climă potrivită și oameni harnici. Suntem bucuroși, că în pofida crizelor și schimbărilor climatice, cu fiecare an această ramură se dezvoltă, iar asta ne motivează să finanțăm agricultorii care vor să facă agricultură de calitate, acasă. Pentru activitatea companiei noastre, agricultura este una din direcțiile de bază. Aproximativ 45% din portofoliul Business este orientat spre afacerile agricole, iar regional, portofoliul ajunge și până la 70% din numărul total de credite acordate.
  1. Care sunt cele mai populare tipuri de afaceri agricole finanțate Microinvest?
Finanțăm toate domeniile agricole, chiar avem și domenii mai exotice pentru țara noastră pe care le credităm, de exemplu: creșterea afinelor, cultivarea hibrizilor de grâu francez etc. Cele mai populare sunt cultivarea cerealelor, plantelor oleaginoase și creșterea animalelor. Susținem financiar agricultorii în toate etapele activității lor și a anului agricol. Printre scopurile principale se numără finanțarea mijloacelor circulante, modernizarea tehnologiilor și tehnicilor de lucru, crearea construcțiilor post recoltare și a frigiderelor de păstrare a roadei. Interacțiunea directă cu agricultorii ne permite să înțelegem pe deplin necesitățile lor și să le oferim ceea de ce au nevoie, atunci când au nevoie, în condiții favorabile și flexibile.
  1. Conform datelor BNM, fiecare al doilea credit debursat în Agro este de la Microinvest. Cum ați reușit să obțineți încrederea agricultorilor de a se credita la Microinvest?
Da, într-adevăr, în anul 2021 ne-am clasat pe locul întâi după numărul creditelor debursate în domeniul Agricol și nu ne oprim aici, vedem potențial în finanțarea acestei ramuri, cu impact național. Clienții Microinvest pot nu doar să acceseze un credit la momentul oportun, ci beneficiază de un pachet de servicii utile, pregătite din timp și o limită de credit preaprobată care îi ajută să-și dezvolte gospodăriile țărănești după ultimele standarde și să-și realizeze proiectele până la sfârșit. Pentru asta, experții noștri petrec foarte mult timp în câmpuri, alături de agricultori. Noi venim la ei nu doar să le debursăm credite, dar și pentru a afla cum le merge, cu ce probleme se confruntă și care sunt soluțiile de care au nevoie. Iar unul din cele mai importante avantaje pe care îl oferim este rapiditatea. Un proiect realizat la timp aduce nu doar venit, ci și economisește cheltuielile suplimentare care pot apărea în viitor. În agricultură, asta este vital.
  1. Cu toții știm că agricultura este o ramură cu perspectivă, dar și riscantă în același timp, din cauza condițiilor climaterice și calamităților tot mai actuale în prezent, care nu întotdeauna pot fi prevenite. Cum susține Microinvest agricultorii în perioadele dificile?
Noi de fapt suntem mereu alături de clienții noștri, și la bine și la greu și încercăm să găsim soluții pentru fiecare situație. În anul 2020, când țara noastră a fost afectată de una dintre cele mai severe secete din ultimele două decenii, noi am ales să susținem agricultorii, ajutându-i să se adapteze la noua realitate și să nu dea mâinile în jos. Am mers la fiecare în parte și am discutat din timp ce se poate de făcut pentru a ieși din această criză. Ba mai mult, am finanțat și roada anului 2021. Totul poate fi rezolvat, dacă este bine analizat și prognozat. Cât de paradoxal nu ar suna, anume astfel de momente te fac mai puternic și optimist. Clienții noștri sunt siguri în ziua de mâine, că vor fi susținuți, ascultați și înțeleși și nu vor fi presați.
  1. Ce recomandări ai putea să le dai agricultorilor din Moldova? Care sunt beneficiile de care au parte dacă devin clienții Microinvest??
Un agricultor care alege calea modernizării astăzi, va fi mereu cu un pas înaintea celor care au ezitat. Le recomand cu încredere agricultorilor să investească în agricultură sustenabilă, sisteme moderne antigrindină și de irigare, utilaje inovatoare de prelucrare a solului și recoltare, dacă își doresc o roadă bună și de calitate. Iar noi le putem fi alături prin suport financiar la momentul oportun, abordare individuală, expertiză și soluții adaptate pentru specificul afacerii. Dacă să vorbim despre beneficiile clienților Microinvest, noi am fost printre primele organizații care au început să ofere vacanță de plată agricultorilor. De asemenea, noi oferim consultații referitor la obținerea subvențiilor de care pot beneficia agricultorii și asigurăm accesul în unul din cele mai mare ecosisteme de parteneri distribuitori de tehnică și utilaje agricole. Și cel mai important, noi direcționăm clienții spre investiții rezonabile. O să dau un exemplu simplu, un depozit construit anul acesta îți va economisi mai mulți bani decât un credit „ieftin”, dar accesat lent. Iar un proiect finanțat 100% și la momentul oportun va avea mai mult succes decât o investiție superficială.
  1. Ce priorități strategice are Microinvest pentru sectorul agricol și agricultorii din Moldova?
Compania noastră vede în agricultură un sector cu perspectivă, care trebuie modernizat. Banii în economia țării noastre vin din mai multe surse, iar agricultura este una din cele mai importante. Iată de ce, tehnicile de lucru în agricultură trebuie eficientizate și îmbunătățite cu fiecare an, iar asta necesită investiții în utilaje de ultimă generație. Microinvest este deschis să ofere suport financiar de până la 2 000 000 lei, fără gaj, cu grafic de rambursare adaptat capacităților afacerii, tuturor celor care au o idee în domeniul agricol, inclusiv tinerilor. Noi nu facem diferența dintre clienții Agro mici sau mari. Nu credităm doar afaceri curente și de succes, dar și cele la început de cale, oferindu-le o strategie rezonabilă de finanțare și suportul necesar. Vom continua să ne îmbunătățim produsele, să aflăm și mai multe detalii despre specificul tuturor ramurilor agricole și să susținem dezvoltarea agriculturii la nivel național.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial