Ostatici, în grădiniţă

De Alecu Matraguna

Scene de groază pentru copii unei grădiniţe din estul Franţei.Un adolescent de 17 ani a luat ostatici 20 de copii dar şi o educatoare şi o asistentă maternală. 

Incidentul s-a produs astăzi dimineaţă în oraşul Besançon, din estul Frantei. Adolescentul a fost înarmat cu două sabii. După câteva ore de negocieri, tânărul a eliberat 15 copii. Acesta ceruse o armă pentru a se sinucide, însă Grupul de Intervenţie al Poliţiei Naţionale a intervenit, reuşind să elibereze ostaticii.

Poliţia nu cunoaşte motivaţia gestului făcut de tânăr, care ar fi intrat în grădiniţă sub pretextul că a venit să caute ceva, fără a preciza ce anume. Adolescentul, cunoscut ca depresiv şi aflat sub supraveghere psihologică, a fost arestat. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.