Organizaţiile necomerciale vor fi înregistrate de Agenţia Servicii Publice. Alte noutăți în acest domeniu

Ministerul Justiţiei va transmite atribuțiile de înregistrare a organizaţiilor necomerciale către Agenţia Servicii Publice. În ședința plenară de astăzi, Parlamentul a votat în lectură finală, un proiect de modificare a legislației în acest sens.

Noile modificări prevăd că Agenţia Servicii Publice va înregistra publicaţiile periodice şi agenţiile de presă, asociaţiile obşteşti, inclusiv  filialele şi reprezentanţele acestora, fundaţiile, filialele şi reprezentanţele fundaţiilor străine, patronatele, sindicatele, cultele religioase şi părţile componente ale acestora.

De asemenea, va înregistra partidele politice şi organizaţiile de mediere.

Totodată, Ministerul Justiției va avea dreptul de avertizare a unor organizaţii necomerciale în cazul constatării abaterilor de la prevederile statutare, de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru suspendarea activităţii sau lichidării organizaţilor necomerciale în cazul în care activitatea pe care o desfăşoară este contrară prevederilor legale.

De asemenea, în actele legislative care reglementează crearea, organizarea şi funcţionarea organizaţiilor necomerciale a fost revăzut şi micşorat termenul de înregistrare a unei organizaţii necomerciale de la 30 zile la 15 zile.

Un alt aspect revăzut este transferarea către Agenţie a competenţelor de înregistrare nu doar a asociaţiilor obşteşti republicane şi internaţionale, dar şi cele locale.

Această modificare are scopul de a dezvolta principiul ghişeului unic și asigurarea evidenţei unice şi comprehensivă a persoanelor juridice.

Potrivit autorilor, transferul unor competenţe ale Ministerului Justiţiei către alte autorităţi publice constituie o soluţie optimă în contextul reformei administraţiei publice şi  delimitează funcţiile de elaborare şi de promovare a politicilor de cele de implementare a acestora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.