Complexul „Orasul vinului” va fi amplasat pe 3,96 hectare, dar nu pe 2,83 hectare, dupa cum se prevedea initial. Parlamentul a modificat, vineri, hotararea care stabileste suprafata acestui complex, releva Agentia DECA-press.
In nota explicativa care insoteste proiectul de hotarare, Guvernul aminteste ca la data de 28 iulie 2005 Parlamentul a adoptat o lege prin care a permis scoaterea din circuit agricol a 14,83 hectare – 2,83 hectare pentru infrastructura complexului „Orasul vinului”, iar 12 hectare – pentru comercializare.
Guvernul mai noteaza ca la data de 10 mai 2006 Consiliul republican de arhitectura si urbanism a venit cu propunerea de majorare a terenului atribuit pentru constructia „Orasului vinului”. Membrii acestui Consiliu au facut trimitere la prevederile normelor de arhitectura si urbanism in vigoare pentru amplasarea retelelor de comunicatie, a drumurilor, a trotuarelor pentru pietoni, a parcarilor auto, a pietei centrale a complexului, a muzeului vinului, a blocului administrativ al complexului.
Initial Guvernul, apoi si Parlamentul au considerat intemeiate argumentele Consiliului si au operat redistribuirea celor 14,83 de hectare scoase din circuit agricol in 2005.
// DECA-Press