Operații costisitoare, acoperite de asigurarea medicală obligatorie / VIDEO

Asigurarea medicală obligatorie acoperă un spectru larg de servicii medicale, de la asistența medicală urgentă prespitalicească până la intervenții costisitoare, care valorează chiar și sute de mii de lei. Ina, o tânără de 20 de ani, a fost implicată într-un grav accident rutier la începutul lunii septembrie. În urma diverselor traumatisme, a suferit trei intervenții chirurgicale la Spitalul din Hâncești.

Ulterior, a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, unde a avut șapte operații și mai urmează încă trei. Datorită faptului că este asigurată, toate cheltuielile pentru tratament, investigaţii, consultaţii, medicamente și spitalizare au fost acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

„Eram în stare gravă când am venit. Mă bucur că mă ajută doctorii. La sfârșitul lunii noiembrie voi fi externată. Dacă nu aș avea poliță, ar trebui să plătesc 100 de mii de lei”, spune Ina.

Compania Națională de Asigurări în Medicină alocă anual circa 7 miliarde de lei pentru asistența  medicală spitalicească  oferită populației.

Susţinerea sectorului de sănătate este posibilă datorită cetăţenilor care achită conştiincios prima de asigurare obligatorie de asistență medicală. Fiecare dintre noi contribuie la acumularea fondurilor de asigurare medicală oligatorie, din care sunt achitate serviciile medicale, salariile lucrătorilor medicali, dezvoltarea şi modernizarea prestatorilor de servicii medicale.

Asigurat e mai bine!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.