OccupyGuguță nu renunță: Ne gândim să mergem solemn la Orhei să punem totuși bannerul pe clădirea Primăriei

PE SCURT

OccupyGuguță a anunțat că amenda pentru „huliganism” ce i-a fost aplicată la Orhei în luna februarie a fost anulată. Atunci membrii comunității au încercat să urce pe clădirea Primăriei Orhei un banner pe care era scris „Илан Шор — наш любимый вор”.

Într-o postare pe Facebook, cei de la OccupyGuguță au relatat că judecătorul Mihail Proca de la judecătoria Orhei a pus capăt acestui circ, a anulat amenda și a zis că acțiunile acestora nu întrunește elementele unei infracțiuni. Membrii comunității au declarat că se gândesc să meargă solemn la Orhei ca să pună totuși bannerul pe clădirea Primăriei.

PE LUNG

„Mai țineți minte când am mers, pe 14 februarie, la Orhei și am încercat să urcăm acest banner pe clădirea primăriei? Atunci poliția ne-a reținut pe cîteva ore și a pus câteva amenzi. Noi le-am contestat în judecată – dreptul la liberă exprimare e garantat de Constituție. Ca să ne facă viața mai grea, judecătorii au separat cele trei cazuri în trei procese diferite, la trei judecători diferiți. Au fost amînări ridicole, au fost argumente idioate din partea polițiștilor (De ce i-ați reținut, întreabă judecătorul. Pentru că arătau într-un mod suspect, zice polițistul. În ce fel suspect? Păi, ei zîmbeau unul la altul). Partea bună e că a circulat mesajul și fiecare judecător l-a repetat de zeci de ori. Și au râs”, au povestit pe Facebook membrii comunității.

Acum, după anularea amenzii și după ce s-a constatat că poliția s-a comportat abuziv, cei de la OccupyGuguță au spus că vor totuși să pună bannerul pe clădirea Primăriei.

Ei spun însă că vor adapta bannerul noilor realități – Ilan Șor fugit pe ascuns în Transnistria – și vor scrie un nou text – „Илан Шор, наш трусливый вор!”.

„Sperăm ca acest caz să inspire și pe alți oameni – puteți face la fel. Libertatea de exprimare și creație sînt ale noastre. Pentru totdeauna.#protestpermanent”, au mai scris cei de la OccupyGuguță.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.