O şoferiţă din Chişinău riscă o pedeapsă penală de până la 3 ani închisoare, după ce a accidentat un oficial german, aflat în Moldova într-o vizită oficială.
Cazul a avut loc la 15 mai pe str. N. Iorga din capitală, în apropierea liceului teoretic „Prometeu”. Cetăţeanului străin i-au fost provocate leziuni corporale.
Procuratura municipiului Chişinău a anunţat astăzi că a început urmărirea penală pe faptul acestui accident.
Potrivit materialelor cauzei, pe 15mai o femeie, care se afla la volanul unui automobil de model „Jaguar”, nu a manifestat prudenţă şi a tamponat un pietonul care se deplasa regulamentar pe trotuar.
Victima care s-a dovedit a fi un oficial german din cadrul Ministerului Federal German al Afacerilor Economice şi Energetice, aflat în Moldova într-o vizită oficială. În urma impactului, victimei i-au fost cauzată o fractură şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dacă va fi recunoscută vinovată de cele comise, femeia riscă o pedeapsă penală de până la 3 ani închisoare.