O grupare infracţională, destructurată! Aducea ţigări de peste Nistru şi le transporta ilegal în România

O grupare infracţională, specializată în contrabanda cu ţigări, a fost destructurată de către polițiştii de frontieră în colaborare cu procurori. Ţigările erau preluate de la un depozit amplasat în regiunea transnistreană, după care transportate peste râul Nistru, iar ulterior produsele de tutungerie erau transportate prin contrabandă în România.

Astfel, în urma efectuării măsurilor speciale de investigație, a fost stabilit un grup de persoane din regiunea transnistreană, bănuit de transportarea, depozitarea și transmiterea produselor de tutungerie prin contrabandă în România.

Fiecare persoană implicată în gruparea criminală avea rolul său de participare. Potrivit informațiilor preliminare acumulate, țigările marca ”Ashima” erau preluate de la un depozit amplasat în orașul Camenca, regiunea transnistreană, după care transportate peste râul Nistru, în regiunea satului Sănătăuca, raionul Florești.

Ulterior, produsele de tutungerie erau preluate de către alte persoane pentru a le transporta prin contrabandă în România, pe segmentul ”verde” al frontierei de stat.

În acest context, în data de 10 decembrie, au fost efectuate percheziții la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în satul Cunicea, raionul Florești, unde au fost depistate și ridicate 35 de cutii de țigării marca ”Ashima”, în total 17.490 pachete de țigări care se aflau depozitate în garajul adiacent casei de locuit și 17 cutii goale de la țigări de marcă ”Ashima”, fiind ascunse în podul casei.

Obiectele ridicate au fost transportate și depozitate pe teritoriul Departamentului Poliției de Frontieră. În prezent, se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru documentarea tuturor participanților la comiterea infracțiunii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.