O biserică din Olanda ține slujbe non-stop de 27 de zile, pentru a proteja o familie cu 3 copii

O biserică protestantă din orașul Haga a ținut slujbe religioase non-stop, pentru a proteja o familie de refugiați din Armenia, care sunt în pericol să fie deportați, scrie QZ.

Legea din Olanda prevede că poliția nu are voie să intre în lăcașuri de cult în timpul slujbelor religioase. Așa că preoți din întreaga țară țin cu rândul slujbele religioase de la Biserica Bethel, pentru a împiedica oficialii să aresteze familia Tamrazyan, care locuiește în Olanda de nouă ani.

„Prin ospitalitatea arătată familiei le putem da mai mult timp pentru ca ei să își pledeze cazul și situația urgentă în fața secretarului de stat”, a declarat Theo Hettema, președintele Consiliului General al Preoților Protestanți.

Sasun și Anousche Tamrazyan, împreună cu cei trei copii ai lor, au fugit din Armenia și au cerut azil în Olanda, după ce au fost amenințați cu moartea, din cauza activismului politic al lui Sasun.

După ani de luptă în instanță, familia a obținut azilul în Olanda, însă guvernul a contestat decizia și a avut succes în a obține o decizie care să le permitâ să deporteze familia.

În ultimii doi ani, familia Tamrazyan a trăit într-un azil din orașul Katwijk. Când au auzit că urmează să fie deportați, ei s-au refugiat într-o biserică din apropiere, însă pentru că aceasta era prea mică pentru a putea sta acolo ei au cerut ajutorul bisericii protestante din Haga.

În ultima lună, mii de oameni au vizitat biserica protestantă în care se află familia de refugiați și le-au adus acestora hrană și haine. Peste 300 de preoți olandezi și-au arătat sprijinul și au susținut slujbe religioase non-stop, pentru a împiedica deportarea familiei.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.