Numărul apartamentelor vândute în Chişinău a scăzut de aproape două ori, în 2006

Circa 8 mii tranzacţii de vânzare a apartamentelor au fost înregistrate în Chişinău, în 11 luni ale anului trecut, de aproape două ori mai puţin decât în anul precedent, când pe tot parcursul anului au fost încheiate 16,5 mii tranzacţii.

Aceste date se conţin în Planul Urbanistic General al municipiului Chişinău, elaborat de consorţiul Urbanproiect, Business Consulting Institute şi IHS România.

Potrivit sursei citate, în ianuarie-noiembrie trecut, au mai fost înregistrate 1 681 de tranzacţii de dăruire a locuinţelor (2 240 în 2005), iar alte 2084 apartamente au fost lăsate prin testament (3379 în 2005).

"Începând cu anul 2002, în sectorul construcţiilor din oraşul Chişinău s-a produs o schimbare radicală. Datorită cererii crescânde, construcţia spaţiului locativ a devenit o activitate profitabilă, iar ritmul mediu anual de creştere a spaţiului locativ dat în exploatare constituie 125%", au arătat autorii Planului.

Volumul investiţiilor private la construcţia locuinţelor a crescut de la 111,1 mln lei în anul 2002 până la 630,5 mln lei în anul 2005 şi are o tendinţă continuă de creştere. Pe parcursul anului 2006, apartamentele în municipiul Chişinău se vindeau la preţul de la 450 până la 1 000 euro pe metru pătrat de suprafaţă totală.

Cererea de locuinţe pe piaţă şi lipsa unor reguli clare în domeniul gestionării fondului funciar a impulsionat cererea la loturile de pământ. În prezent, solicitanţii sunt dispuşi să plătească pentru un ar de pământ de la 10 mii USD, în sectoarele oraşului, până la 30 mii USD în zona centrală. Oferta limitată de loturi în intravilanul oraşului determină creşterea preţurilor la terenurile din suburbii. În aceste zone se înregistrează deja tranzacţii, în care se plăteşte de la 1 mie USD până la 6 mii USD pentru un ar de pământ.

Potrivit structurii sale, teritoriul Chişinăului include terenuri proprietate publică a municipiului Chişinău – 8767 hectare (71% din suprafaţa totală), terenuri proprietate publică a statului – 21% din suprafaţa totală şi terenuri proprietate privată – doar 8%. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare