Noua realitate a celor trecuți de vârsta de 65 de ani

PE SCURT

Tot mai multe femei trecute de vârsta de 65 de ani preferă să trăiască singure, fără a fi implicate în relații serioase sau în noi căsnicii. Psihologii susțin că la această vârstă femeile ajung să-și înțeleagă perfect nevoile și dorința de a fi libere. Ele vor să trăiască pentru propria plăcere, dar nu să îngrijească de bărbați, așa cum o făceau în tinerețe.

În același timp, bărbații în vârstă nu sunt de aceeași dorință. Trecuți de 65 de ani, bărbații vor să fie într-o relație stabilă și de durată.

PE LUNG

Antonio D’Alfonso, în vârstă de 66 de ani, vrea să se căsătorească pentru a patra oară. De mai bine de un deceniu, D’Alfonso, un scriitor din Montreal, se întâlnește cu o văduvă din Toronto. Cei doi se văd la fiecare două luni. D’Alfonso a vrut mai mult: a cerut-o în căsătorie de cinci ori, dar de fiecare dată era mustrat, fiind numit copil. Femeia în vârstă a refuzat să locuiască cu el, pentru că voia să călătorească și să fie liberă. „Iar eu o întreb și o tot întreb: atunci ce vrei de la mine?”, povestește scriitorul. 

Perechea și-a luat o pauză în relație de doi ani, timp în care D’Alfonso a încercat să se întâlnească cu alte femei în vârstă, doar pentru a afla că, de asemenea, nu vor să se mute împreună, chiar și când D’Alfonso le-a spus că gătește și păstrează curățenia în casă, scrie theglobeandmail.com

„Cred că femeile nu mai au nevoie de bărbați”, a spus Alfonso.

Enlarge

eebea2b3a6eeea152d3839131c02d8d7575eabff242d0
Antonio D’Alfonso, scriitor din Montreal

Relația scriitorului și partenera lui care nu vrea să se mute cu el și nici să se căsătorească reflectă realitățile de acum, când femeile trecute de 65 de ani preferă să aibă relații la distanță, pentru că astfel se simt libere. 

Cercetătorii care studiază această tendință spun că femeile în vârstă nu mai sunt de acord cu dezavantajele unei relații sau căsnicii, când trebuie să depindă de cineva, să fie atente la emoțiile partenerului, să facă anumite sacrificii pentru a păstra relația etc. 

Femeile sunt mai fericite atunci când nu sunt implicate în relaţii, decât bărbaţii. Noi studii scot la iveală că viaţa de cuplu a început să reprezinte o sarcină dificilă pentru femei.

Conform analiştilor Mintel, femeile consumă timp şi bani pentru întreţinerea aspectului fizic, se ocupă de sarcinile casnice şi depun eforturi pentru rezolvarea problemelor cuplului sau clarificarea conflictelor, arată rezultatele studiului. „Femeile tind să se descurce mai bine atunci când vine vorba de stabilirea reţiilor sociale, în timp ce bărbaţii se bazesză destul de mult pe soţiile lor şi stabilesc mai greu prietenii“, explică Emily Grundy, profesoară la Universitatea de cercetare din Essex. 

Femeile în vârstă forjează tipul de parteneriate pe care și le doresc, deoarece societatea permite acum diferite tipuri de relații, spune Helen Fisher, o cercetătoare la Indiana’s Kinsey Institute. Fisher, 74 de ani, trăiește separat de partenerul ei deja de cinci ani, numindu-l „o binecuvântare”.

Enlarge

HelenFisher_2016T-embed
Helen Fisher, cercetătoare în comportament uman

„Am o întreagă rețea socială. Îmi place să merg la teatru, la simfonie și la diverse prelegeri cu prietenii și el poate veni cu mine la aceste evenimente dacă vrea”, spune Fisher. Femeia își petrece trei zile în apartamentul ei din New York, iar celelalte patru la casa partenerului. În această etapă a vieții lor, amândoi au acumulat prea multe lucruri pentru a se înghesui într-o reședință, constată ea. „Micile lucruri nu vă deranjează. Dacă ceva nu vă place plecați acasă și atât. Nu vreau să am grijă de nimeni. Vreau să am grijă de mine”, spune femeia.

Multe femei rezistă să se mute cu bărbații, pentru că își amintesc căsătoriile anterioare și diviziunea inegală a muncii la domiciliu, a spus Bella DePaulo, autoarea revistei How We Live Now: Redefining Home and Family in the 21st Century (Cum noi trăi acum: redefinirea casei și a familiei în secolul 21-lea).

D’Alfonso, scriitorul de la Montreal, în cele din urmă, a decis să se conformeze dorinței partenerii lui și să accepte ideea că nu are să trăiască împreună sub același acoperiș. „A trebuit să-mi reevaluez propriile prejudecăți, temeri, complexul meu de inferioritate”, recunoaște el.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.