Barurile și cantinele vor fi închise. Guvernul ia măsuri drastice împotriva COVID-19

PE SCURT

În cadrul ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică s-au luat mai multe decizii pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în Republica Moldova. Astfel, începând de marți, va fi sistat complet traficul aerian, frontierele de stat vor putea fi traversate doar de cetățenii moldoveni. Până la sfârșitul lunii martie vor activa doar farmaciile, magazinele alimentare și stațiile PECO.

Toate aceste măsuri sunt luate, a declarat premierul, pentru a nu permite răspândirea epidemiei.

PE LUNG

Începând cu 17 martie, traficul aerian va fi sistat complet. De asemenea, va fi interzisă traversarea frontierei de stat de către cetățenii străini, în afară de către cei care transportă mărfuri sau de către reprezentanții diplomatici. În același timp, Ion Chicu, premierul Republicii Moldova, a anunțat că până la 31 martie vor funcționa doar farmaciile, magazinele alimentare și stațiile PECO, în timp ce cantinele, cafenelele și restaurantele își vor sista, la fel, activitatea, cu excepția prestărilor de servicii la domiciliu.

„Sunt măsuri radicale, dureroase pentru noi și au efecte economice. Multe țări deja au implementat aceste acțiuni și noi vrem să le prevenim. Săptămâna viitoare va fi critic de importantă pentru Moldova. Dacă ne mobilizăm și acționăm corect, nu vom permite epidemiei să ia amploare în Moldova. Fac apel la conștiința fiecărui cetățean, cultelor religioase și autorităților ca să coopereze. Oamenii trebuie să conștientizeze riscul enorm. Această perioadă este decisivă pentru oprirea acestei epidemii”, a declarat Ion Chicu.

De asemenea, premierul a subliniat că moldovenii care se află în altă țară ar trebui să rămână acolo, pentru a nu ajunge în situația în care să fie blocați la frontierele altor state. Toți oamenii sunt îndemnați să stea acasă și să iasă afară doar în caz de necesitate.

Menționăm că până acum, în Republica Moldova au fost înregistrate 12 cazuri de COVID-19.

COVID-19 este o infecție respiratorie care, timp de câteva săptămâni a afectat 156.948 de persoane din întreaga lume și a ucis 5.839. În același timp, 75.939 de persoane au fost înregistrate că și-ar fi revenit complet. Cele mai afectate țări de coronavirus sunt: China (unde a fost înregistart primul caz de îmbolnăvire) – 80.849; Italia – 21.157; Iran – 12.729; Coreea de Sud – 8.162; Spania – 6.391; Germania – 4.599; Franța – 4.469 și SUA – 3.043. Cei mai afectați de acest virus sunt persoanele în etate care au imunitatea mai slabă și suferă de mai multe boli. La 11 martie curent, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că COVID-19 este pandemic și a îndemnat toate țările să ia măsuri radicale, pentru a împiedica răspândirea lui în rândurile populației. Mai multe țări au sistat zborurile și au închis frontierele, au închis magazinele, lăsând să activeze doar farmaciile și magazinele alimentare. De asemenea, au fost închise școlile și universitățile, oamenii au fost îndemnați să se izoleze în case.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.