Niciun cetățean al Republicii Moldova nu a avut de suferit în urma incendiilor din Grecia

Ambasada Republicii Moldova la Atena monitorizează evoluția situației legate de incendiile produse în Grecia, acordând tot suportul necesar conaționalilor aflați în zona de pericol. Pentru moment nu a fost identificat nici un cetățean al Republicii Moldova, care a avut de suferit în urma incendiilor.

Totodată, MAEIE îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la călătorii în zona afectată de incendii.

Potrivit ambasadorului Anatol Vangheli, până în prezent nu a fost înregistrată nicio adresare din partea cetățenilor Republicii  Moldova pentru asistență medicală.

”Pentru moment, la secția consulară au fost înregistrate 7 solicitări de eliberare a titlurilor de călătorie în schimbul actelor de identitate arse în zona de incendiu. Misiunea diplomatică a luat decizia de a elibera actele provizorii gratis”, a accentuat ambasadorul Vangheli.

Colaboratorii Ambasadei Republicii Moldova în Grecia sunt în contactat permanent cu secția de poliție din regiunea Rafina și Nea Makri, precum și cu linia de urgență deschisă de autoritățile grece. ”Pentru moment ne-a fost comunicat că nu sunt disponibile detalii privind victimele identificate. Ambasada este în contact permanent cu autoritățile și morga în eventualitatea identificării printre victime/cei afectați a cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat  Anatol Vangheli.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reaminteşte că cetățenii Republicii Moldova, aflați în Grecia, pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al Ambasadei +30 699 793 9458 sau pe contul facebook al Misiunii.

Conform ultimelor date, bilanțul persoanelor decedate în rezultatul incendiilor din apropierea Atenei a urcat la 49 de persoane, iar altele circa 160 au fost rănite.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.