Neglijența mecanicului, posibila cauză a incendiului din trenul modernizat Chișinău-Ungheni/ VIDEO

Cauza incendiului declanșat în urmă cu două săptămâni în gara Strășeni, într-o garnitură a trenului modernizat care circula pe direcția Chișinău – Ungheni, rămâne a fi neclară. În timp ce pompierii susțin că ar fi vorba de o defecțiune a generatorului sau de o scurgere de combustibil, se pare că există și alte versiuni.

Printre cauzele posibile ale declansării și extinderii focului în garnitură ar putea fi și neglijența mecanicului. Cel puțin asta reiese din imaginile video date publicității azi de către portalul deschide.md. În video se observă cum mecanicul trenului ajunge la locul incendiului, dar nu întreprinde nimic pentru stingerea acestuia.

Potrivit aceleași surse, sistemul de securitate al trenului a semnalat incendiul, inclusiv și locația acestuia, la ora 04:07, iar mecanicul a avut nevoie de 12 minute pentru a ajunge la locul incendiului.

Ajuns însă la fața locului, acesta nu întreprinde nimic. După un timp, el revine în fața geamului prin care se văd flăcările din compartimentul generatorului, dar nu întreprinde nimic chiar dacă are la îndemână un extinctor. Când fumul a cuprins toată încăperea, bărbatul pleacă din zonă.

Amintim că, în urmă cu două săptămâni, un incendiu a izbucnit în interiorul unui tren modernizat de pe ruta Chișinău-Ungheni, aflat în stația de tren Strășeni. Trei autospeciale au intervenit pentru stingerea focului. Flăcările au izbucnit în cabina mașinistului și au afumat vagonul din apropiere. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Ulterior, ÎS „Calea Ferată Moldova” a anunțat că a instituit o Comisie specială care va investiga cauzele producerii incidentului și că vor elabora un raport final al investigației în cel mai scurt timp posibil.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.