Năstase vs İmamoğlu: ce putem învăța de la turci?

Politicienii nu trebuie să fie mereu administratori ori specialiști buni. Prinde bine, depinde și de funcție, dar nu e o condiție esențială. Politicienii trebuie însă neapărat să inspire oamenii, să mobilizeze masele, să cîștige dragostea și nu doar voturile poporului. Ei trebuie să fie populiști, altfel nu au ce căuta în politica electorală. Să se facă birocrați, tehnocrați ori, dacă-i duce capu, eminențe cenușii.

Politicienii nu trebuie să administreze tehnic țara sau orașul, ei trebuie să cîrmuiască, să dea direcție, nu doar subordonaților, ci imaginației, dorințelor și eforturilor poporului. Dacă se lasă ei cîrmuiți de dorințele poporului, sunt niște impostori care devin apoi ostateci ai propriei popularități. Un politician fără viziune e un trișor al cărui misiune e să nu fie prins.

Turcii au politicieni care au captat imaginația poporului, au strîns-o în pumn, au îndreptat-o încotro cred ei de cuviință și și-au impus viziunea. Noi nu avem și nu știu dacă am avut astfel de oameni. Nici măcar nu e vorba de corupție. Erdoğan și clica lui ar putea să le dea lecții lui Șor și Plahotniuc. Dar chiar și sultanul are o viziune, e mînat de și împinge o ideologie, cu care poți să fii de acord sau nu, dar ea este. Două treimi din cei care îl votează îl și iubesc. Ei cred în el, sunt gată să facă ce zice.

După ceva ani, sultanul are în sfîrșit un rival pe măsură. Cîștigătorul din opoziție al alegerilor în Istanbul e la fel de populist. Merge și se roagă în moschee însoțit de camere și susținători, s-a jurat în fața mulțimii că alegerile au fost curate ca laptele lui maică-sa. Le-a reproșat celor din CEC-ul turcesc, care i-au anulat victoria, că „vai, ce nedreptate haină chiar la începutul lunii sfinte a Ramazanului”.

Însă acest İmamoğlu nu doar bifează cutiuțe pentru popularitate. El inspiră oamenii cu o viziune nouă, opusă polarizării AKP-iste. Politic și economic, o descriere leneșă ar fi că-i un fel de social democrat. Mai important însă, omul le promite respect și demnitate femeilor, kurzilor, creștinilor (ba chiar i-a menționat direct pe armeni), credincioșilor și nereligioșilor deopotrivă. Mai promite transparență: bugetul municipal nu va mai fi risipit pe fundații dubioase, ci va fi pus în slujba tuturor istanbuliților și totul va fi public. Pentru prima dată, ședințele municipale au fost transmise în direct, asta înainte să i se retragă mandatul.

Mulți au dormit pentru el noaptea peste sacii cu buletinele de vot ca să nu fie furate. Cînd rezultatul alegerilor a fost anulat și turcii mai să-și piardă și ultima fărîmă de încredere în firava lor democrație, politicianul a ieșit în fața mulțimii și a ținut un discurs care o să ajungă în cărți. İmamoğlu a transformat deznădejdea, frustrarea și ura mulțimii în speranță, elan și determinare, din sete de răzbunare a făcut entuziasm pentru o nouă victorie. Cînd lumea a început să huiduie AKP, partidul de guvernămînt, İmamoğlu le-a zis „fără huiduieli!” și le-a promis că vor cîștiga cu dragoste și respect pentru toți.

Fraza sa care a devenit cel mai popular hăștăg pe Twitteru turcesc e „Her șey güzel olacak” – totul va fi bine. Nu „vot furat”, nu „jos cutare”, nu altă palavră posomorîtă cum avem pe la noi. Acum, susținătorii săi abia așteaptă alegerile repetate, iar figuri sus-puse din AKP se tînguie că „of, l-am făcut și mai popular”.

Ah, și el nici nu-i președintele partidului din care face parte. Președintele partidului are alte funcții.

Toată lumea a tras paralele între anularea rezultatului alegerilor din Chișinău și din Istanbul. Nimeni nu l-a comparat însă pe Năstase cu İmamoğlu. E clar că din Nătase, al cărui discurs e bazat pe văicăreli și acuzații, n-ai de unde scoate un İmamoğlu. Dar e un prilej bun să ne gîndim ce ne lipsește cu adevărat în politica moldovenească. Iar uitîndu-mă la turci, răspunsul îmi pare clar: politicieni.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.