Năstase, acuzat de foștii colegi de partid că administrează prost banii partidului

Conducerea Organizației Teritoriale din raionul Orhei a PPDA susțin că unul din motivele care au stat la baza plecării lor din partid este faptul că liderul acestuia Andrei Năstase, îi folosește doar pentru a colecta bani din teritoriu pe care acesta îi folosește în scopuri proprii.

Mai mult, aceștia se arată nemulțumiți de faptul că în loc să muncească la consolidarea formațiunii Năstase preferă să meargă să cerșească bani de la diasporă, dar și de faptul că acesta acceptă și promovează la conducerea organizațiilor teritoriale oameni cu reputația proastă.

„Nu este de înțeles și susținută inițiativa și indicația domnului Năstase privind colectarea a 15 mii de lei lunar de la fiecare organizație teritorială raională de partid sub pretextul susținerii staffului central al partidului. Orheienii, desigur au respins această inițiativă de escrochiere de bani. Totodată în ultimul moment, domnul Năstase, fără a se consulta cu organele de conducere a organizațiilor teritoriale și cele la nivel central ale partidului a decis să mai inițieze colectarea semnăturilor pentru un referendum cu întrebarea anulării Legii miliardului furat pusă pe umerii poporului, știind din start că nu se va încununa cu succes, dar având drept scop să-și ridice ratingul personal, imaginea partidului și manipulând cu cetățenii nevoiași și amărâți să mai strângă de la ei bani”, a declarat Președintele Organizației Teritoriale din raionul Orhei a PPDA – Ion Levinta.

Potrivit acestuia, liderul formațiunii, Andrei Năstase nu se mai ocupă demult de consolidarea și construcția partidului, ci doar se plimbă peste hotare cerșind bani de la diasporă sub pretextul consolidării financiare a partidului.

„Domnilor, banii strânși în Piața Marii Adunări Naționale, în procesul acțiunilor de protest, precum și în perioada de colectare a semnăturilor pentru inițierea referendumului republican constituțional ce, s-au terminat? Cine, domnilor, din colectori au văzut vreun bănuț de la voi? Care flămânzi, prin frig, noroi, au colectat de la cetățeni iscălituri în susținerea referendumului sperând într-un viitor mai bun. Nimeni. Orheienii n-au primit nici un bănuț. Însă s-au strâns donații de milioane de lei care le-au însușit, cine? Liderii Platformei”, a subliniat Ion Levinta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare