În perioada Sărbătorilor de iarnă au fost suplimentate cursele aeriene şi rutele feroviare pentru a putea face faţă fluxului de moldoveni care vin să petreacă sărbătorile acasă.
Solicitată de BASA-press Sabina Boganistiuc, operator în cadrul Dispeceratului Aeroportului Internaţional Chişinău a comunicat că în perioada Sărbătorilor în fiecare an creşte numărul persoanelor care se întorc în ţară de peste hotare.
"Administraţia Aeroportului a luat decizia de a suplimenta cursele aeriene directe spre Italia. În perioada 17-31 decembrie se efectuează zilnic la orele 19.40 o cursă cu destinaţia Roma, iar spre Milano în zilele de duminică şi luni în aceaşi perioadă. Zboruri suplimentare au mai fost stabilite şi spre Bolognia, Verona şi Pemsa.
"Suprasolicitate sunt cursele tranzit prin Timişoara, Budapesta sau Moscova. Dacă moldovenii din Italia se pot întoarce acasă de sărbători în cursele directe, atunci mai problematic le este celor care muncesc în Spania sau Portugalia. Ei pot veni acasă doar tranzit prin Paris sau Bucureşti. Biletele disponibile pentru cursele directe au fost practic, toate cumpărate. Dacă vor fi multe solicitări probabil vor mai fi suplimentate zboruri", a adăugat Boganistiuc.
Surse din cadrul Gării Feroviare Chişinău au comunicat pentru BASA-press că Administraţia Căilor Ferate din Federaţia Rusă a dublat numărul trenurilor pe ruta Chişinău- Moscova. Zilnic în perioda 15-31 decembrie de la Moscova vin spre Chişinău patru trenuri. Potrivit surselor citate, în caz de necesitate, în ultimile zile ale anului vor mai fi incluse pe rute încă unul sau două trenuri.
"În fiecare an înainte de sărbători la Moscova este mare îmbulzeală la ghişee. Fiecare moldovean vrea să petreacă Sărbătorile cu familia şi cei dragi. Biletele de tren sunt mai ieftine decât cele de autocar sau avion, din acest motiv sunt cele mai solicitate. Chiar şi în zilele de după Revelion moldovenii solicită bilete pentru a petrece acasă măcar Crăciunul de rit vechi", a adăugat sursa citată.
Potrivit studiului "Modele şi tendinţe ale Migraţiei şi Remitenţelor în Republica Moldova" către mijlocul anului 2006, o pătrime din populaţia R.Moldova era angajată la muncă peste hotare. // BASA-Press