Un nou joc din seria „Pokemon” va fi lansat în 2020

PE SCURT

Pokemon Company a anunţat miercuri lansarea în anul 2020 a unui nou joc pentru telefoane inteligente prin care somnul va fi „transformat în divertisment”, spre deosebire de aplicaţia de succes „Pokemon Go”, care punea accent pe nivelul de activitate fizică al utilizatorilor, relatează Kyodo.

Prin noul joc, intitulat „Pokemon Sleep”, compania doreşte să transforme somnul în „distracţie” consemnând momentele în care utilizatorii merg la culcare şi se trezesc şi ora la care adorm, a precizat afiliata Nintendo Co. fără a oferi însă mai multe detalii legate de data de lansare.

PE LUNG

„Cu Pokemon Go am transmis mesajul că mişcarea de bază a oamenilor – mersul pe jos – poate deveni o distracţie”, a declarat preşedintele Tsunekazu Ishihara referindu-se la jocul de realitate augmentată, dezvoltat de compania sa împreună cu Nintendo şi Niantic Inc., în care utilizatorii încearcă să captureze personaje virtuale ce apar suprapuse pe ecranele telefoanelor inteligente pe baza sistemului de localizare a jucătorului.

„Acum vrem să transformăm somnul în divertisment”, a precizat Ishihara. „Jucătorii se vor bucura de un somn bun împreună cu Pokemon, iar trezirea va fi pentru ei o desfătare”, a adăugat preşedintele companiei.

Sursa: Agerpres

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare