Chișinău (Moldova.ORG) — Turiștii nu vor mai avea posibilitatea să vadă mormintele faraonilor, deoarece autoritățile din Egipt au decis închiderea acestora. Hotărîrea în acest sens a fost luată pentru că multiplele vizite accentuează un proces de deteriorare.
"Aceste morminte se vor distruge total în decurs de 200 de ani, din cauza respiraţiei turiştilor care le vizitează. Unica soluţie pentru a proteja antichităţile este să le închidem şi să realizăm replici ale acestora, care vor putea fi vizitate de turişti", a declarat, citat de agenţia de presă spaniolă EFE, secretarul general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi, Zahi Hawass.
Zahi Hawass a mai explicat că umiditatea și mucegaiul atacă pereții mormintelor regale din marea necropolă care se întinde de la fluviul Nil pînă la orașul Louxor și care este zilnic luată cu asalt de mii de turiști. Astfel, aerisirea slabă cauzează deteriorari ale decorațiilor gravate și pictate pe morminte. Cu toate că au fost luate o serie de măsuri pentru protecția mormitelor, au fost instalate mai multe sisteme de aerisire și limitat numarului de vizitatori, cea mai bună metodă ar fi închiderea definitivă pentru a evita dispariția lor.
Mormintele care deja au fos închise sunt cele ale lui Seti I, tatăl Ramses al II-lea, şi al reginei Nefertari, soţia lui Ramses al II-lea, ambele aflate în Valea Reginelor, situate în renumitul oraş Luxor.
Menționăm că în Valea Regilor și cea a Reginelor sunt mumificați membrii familiilor regale egiptene. Acolo se află și mormantul faraonului Tutankamon, precum și cel al reginei Nefertiti. Mormântul lui Tutankamon, descoperit în anul 1922 de către arheologul britanic Howard Carter, unicul găsit în stare intactă, deasemenea se află pe lista celor care nu vor mai putea fi vizitate de turişti.