Monede de colecție, depistate la Leușeni în bagajul unui bărbat care se întorcea din Italia

Circa o sută de monede cu diverse inscripții și valori nominale, emise de mai multe state, au fost descoperite luni seara de vameșii de la Leușeni într-un microbuz de pasageri și colete care se întorcea din Italia.

Monedele au fost descoperite în valiza unui moldovean, în vârstă de 42 de ani.

Printre articolele reținute se află și albume cu monede comemorative dedicate mai multor personalități din Italia, din perioada sec. XVI – XVIII.

Conform procedurii, monedele urmează a fi transmise pentru expertiză Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

În cazul în care se va stabili că acestea reprezintă valoare culturală, cazul va fi cercetat prin prisma săvârșirii infracțiunii  de contrabandă.

Acesta riscă până la 8 ani de închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.