Moldoveanul Alexandru Golban va juca în Campionatul Germaniei

Exclus din lotul fostei sale echipe, Karpatî Lvov (Ucraina), atacantul Alexandru Golban, în vârstă de 27 de ani, se află în probe la echipa germană Eintracht Braunschweig. Formaţia respectivă se situează pe ultimul loc în al doilea eşalon al fotbalului german şi este în căutarea modalităţilor de întărire a lotului. Împreună cu alţi jucători aflaţi în probe, atacantul moldovean a participat deja la două meciuri amicale, şi în ambele şi-a trecut numele pe lista marcatorilor. În meciul cu Rot-Weiss, Golban a deschis scorul, jocul încheindu-se cu scorul de 8-0. A doua zi, formaţia din Eintracht şi-a „desfiinţat” lotul de rezerve al clubului (21-0), iar Golban a înscris din nou. Antrenorul clubului german, Willi Reimann, a remarcat că e foarte mulţumit de prestaţia atacantului nostru şi ar fi bucuros să-l aibă în lot. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.