Moldova va participa la ediția din 2010 a concursului Eurovision

Republica Moldova a depus o cerere de participare la ediția din 2010 a concursului internațional "Eurovision Song Contest", pentru al șaselea an consecutiv. Concursul se va desfășura în Norvegia.

Solicitat de BASA-press, Vitalie Cojocaru, directorul Comitetului de Organizare "Eurovision" în RM a comunicat că cererea de participare a fost acceptată, ceea ce înseamnă că ne-am asumat angajamentul să participăm la concurs.

Întrebat de BASA-press de ce în acest an se tergiversează cu anunțarea preselecției naționale, Cojocaru a precizat că termenii nu au fost depăşiţi și este suficient timp pentru desfășurarea primei etape de preselecție. ”Nu am decis care va fi modalitatea de desfășurare a preselecției și a etapei naționale și din aceste considerente nu pot să fac publice detalii la acest subiect” a precizat Cojocaru.

Pentru participarea la concurs sunt eligibili participanţi care deţin cetăţenia RM și prezintă o piesă lansată nu mai devreme de 1 octombrie 2009. Durata piesei originale trebuie să fie nu mai mult de trei minute, un număr de maxim şase persoane în scenă, iar vârsta participanţilor nu poate fi mai mică de 16 ani.

Debutul R. Moldova la acest concurs a avut loc în 2005 când formaţia „Zdob şi Zdub” a ocupat locul şase. În 2006, la Atena, Moldova a fost reprezentată de duetul Arsenium şi Natalia Gordienco, care sau clasat pe locul 20. În 2007, Natalia Barbu s-a clasat pe locului 10 cu piesa „Fight”. În 2008 Moldova a fost reprezentată de Geta Burlacu, care nu a ajuns în finală. În 2009, Nelly Ciobanu s-a situat pe locul 14, cu piesa "Hora din Moldova".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.