În fiecare weekend, echipa Moldova.org recomandă spre lectură articole publicate de instituții de jurnaliști pe care le urmărim și a căror muncă este un exemplu bun pentru noi.
TELELEU: „M-am transformat într-o mamă fără trăsături pe chip”
Lipsurile au făcut-o pe o mamă să-și caute de lucru peste hotare. Oana Ursache avea 38 de ani, locuia la Gura Humorului, avea doi copii și preda literatură comparată la Facultatea de Litere din Suceava atunci când a auzit că la Alicante se deschide primul lectorat de limba română din Spania. N-ar fi vrut să plece de lângă copiii ei – Mihnea avea 8 ani, iar Sânziana, 10. Salariul ei de lector la Facultatea de Litere din Suceava era 1.200 de lei și, ca să-și suplimenteze veniturile, și-a luat al doilea job. Trei-patru zile pe săptămână preda literatură comparată la Suceava, iar la sfârșitul săptămânii organiza evenimente și nunți simandicoase la un hotel de patru stele din Gura Humorului. Era plătită cu 600 de lei pentru asta, deși pierdea nopțile, era într-o continuă alergătură, iar copiii își făceau temele și dormeau pe scaunele din hotel. Pentru copii, pentru viitorul copiilor a plecat în Spania. Ce a urmat, citiți în articolul publicat de Teleleu.eu.
TAKIEDELA: Руки вверх (Mâinile în sus)
Când nou-născutul Borimir a fost adus acasă din unitatea de terapie intensivă, respirația lui s-a oprit. Tata a fost cel care l-a salvat atunci, în timp ce medicii ridicau din umeri. Însă, acum familia lui deja știe ce trebuie să facă pentru a-l menține în viață. Cei de la takiedela.ru vin cu o nouă istorie de viață care îți răscolește emoțiile. De această dată, ei povestesc istoria lui Borimir, a familiei lui și a paraliziei cerebrale de care suferă băițelul. Borimir are nevoie de ajutor pentru a învăța cum să facă tot ceea ce copiii sănătoși învață singuri, urmărind adulții și experimentând: să stea, să se târască, să pronunțe diferite sunete sau să meargă.
RECORDER: 30 de proze scurte despre maturitate
De câte întrebări avem nevoie pentru a înțelege istoriile generațiilor din jurul nostru? E suficient să aflăm când s-au deșteptat, când au „prins minte“, când s-au maturizat. Și nu e nevoie de cine știe ce muncă de lămurire, oamenii se deschid ușor atunci când întrebările nu duc spre același perete gri al dezbaterilor social-politice. „Când ați simțit pentru prima dată că v-ați maturizat?”, i-am întrebat. Și ne-au răspuns pe larg bunicii, care-au crescut orfani de mici, în anii de după război; părinții – aliniați de la 18 ani în batalionul maturilor, cu cartea de muncă și certificatul de căsătorie în buzunar.
