Moldova-gaz: bilantul pe 2008, datoriile Transnistriei pentru gaz

„Moldova-gaz” a direcţionat venitul pe 2008 pentru acoperirea pierderilor din anii trecuţi

Întreprinderea moldo-rusă „Moldova-Gaz” a direcţionat întregul venit pe 2008 în sumă de 387,4 mil. lei pentru acoperirea pierderilor din anii trecuţi. Decizia în cauză a fost luată la adunarea generală anuală a acţionarilor SA.

Surse din cadrul administraţiei întreprinderii au relatat pentru INFOTAG că adunarea a apreciat indicatorii pozitivi ai activităţii „Moldova-Gaz”: asigurarea livrării gazelor către consumatori, îmbunătăţirea situaţiei financiare, creşterea semnificativă a investiţiilor în dezvoltarea reţelelor de gaz.

Potrivit rapoartelor, datorită reevaluării desfăşurate a activelor materiale pe termen lung, în 2008 mărimea capitalului a crescut cu 3,813 mil. lei, ajungînd la 4,662 mil. lei.

Volumul total al vînzărilor a crescut cu 3,5%, pînă la 7,798 mlrd. lei comparativ cu 2008. În acelaşi timp, volumul de gaze livrate în republică (fără Transnistria) s-a redus cu 6%, pînă la 1,227 mlrd. m cubi. Administraţia explică creşterea vînzărilor pe fundalul reducerii livrărilor de gaze prin creşterea cu 49% a preţurilor de cumpărare a gazelor de la „Gazprom”: de la $191 pentru 1000 m3 în I trimestru la $284 în IV trimestru. Volumul tranzitului de gaze pe teritoriul Moldovei a scăzut cu 5% şi a constituit 23,4 mlrd. m3.

„Moldova-Gaz” a achitat în întregime către „Gazprom” gazul livrat în 2008 în RM (fără Transnistria), a subliniat preşedintele administraţiei, Alexandru Gusev, precizînd că principala datorie a întreprinderii pentru gazele ruseşti în 2008 a crescut cu $297 mil. (28,4%) şi la începutul anului 2009 a constituit $1,343 mlrd. fără penalităţi.

Gusev a subliniat că creşterea datoriilor a avut loc din cauza Transnistriei, care, primind gaze în sumă de $352 mil., a achitat doar $55 mil. (mai puţin de 16%). Din această sumă cu mijloacele băneşti a achitat $27,4 mil., iar $27,6 mil. din contul plăţii serviciilor de către partea transnistreană pentru asigurarea tranzitului gazului pe teritoriul regiunii.

Directorul nu exclude că „Gazprom” ar putea apela la instanţă pentru a-şi întoarce datoriile Transnistriei, aplicînd arest pe activele „Moldova-Gaz”, lucru care va pune companiei la dispoziţie sistemul de gazificare din republică.

În opinia sa, o altă măsură posibilă care ar putea fi întreprinsă faţă de Moldova este limitarea livrărilor de gaze.

„Deocamdată nu avem vreo informaţie că situaţia se dezvoltă critic şi că putem fi deconectaţi de la gaze din cauza neachitării Transnistriei. Ne vom strădui nu ajungem la aceasta, însă nu putem exclude şi o asemenea variantă”, a menţionat Gusev.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare