De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — În Maramureş într-un sătuc cu numele de Săpânţa, se află un cimitir inedit. Nu un cimitir sumbru, cum ne-am obişnuit să vedem, ci unul colorat de-a binelea.
În anul 1935 un localnic al satului Săpânţa, Stan Ioan Pătraş, care era sculptor, pictor şi poet, a început să facă un alt fel de cruci pentru sătenii care plecau din viaţă. Fiecare cruce realizată de el era viu colorată, cu încrustări cu imagini din viaţa răposatului şi cu epitafe ironice sau amuzante.
După moartea maestrului Stan Ioan Pătraş, urmaşii i-au continuat activitatea. Astfel că timp de 70 de ani, cimitirul a adunat astăzi un număr de circa 800 de morminte. Nu este un cimitir mare, dar este deosebit şi atrage atenţia şi şochează din prima prin multitudinea de culori a crucilor. Stilul caracteristic zonei în care sunt realizate crucile, este foarte drăguţ şi îndrăzneţ. Crucile sunt făcute din lemn, încrustate manual şi viu colorate pe un fundal, în general, albastru – „albastru de Săpânţa”.
Destul de mediatizat, cimitirul este bine cunoscut de străini, care vin în număr mare să viziteze cimitirul. Sinceră să fiu, cred că mai mult îi impresionează coloritul şi stilistica crucilor decât epitafele scrise în dialect maramureşean, care şi pentru români sunt destul de greu de descifrat.
Nu poţi să zici că te ţii de burtă de râs, citind epitafele scrise pe cruci. Multe dintre ele fiind chiar triste, cele ce se referă la tineri plecaţi din viaţă sau copii. Un lucru se conturează destul de clar în minte, că localnicii cred sau vor să creadă în viaţa de apoi, având atitudinea veselă în faţa morţii, privind-o ca pe o izbăvire de greutăţile vieţii – filosofia dacilor asupra vieţii şi morţii.
Oricare ar fi fost sau este credinţa localnicilor, cert este un lucru că au realizat un lucru inedit şi unic în toată lumea şi care merită atenţia cuvenită, iar un pic de meditaţie asupra condiţiei umane şi reculegere nimănui nu strică.
Distanţa de la Chişinău până în satul Săpânţa este de 535 km.
