Social
Militarii moldoveni, la parada militară de la Bucureşti

Un contingent al Armatei Naţionale va participa la Parada militară de la Bucureşti, care se va desfășura astăzi, 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Plutonul moldovenesc, format din 26 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare, va defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de militari din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, România, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.
„Formaţia de militari ai Armatei Naţionale va fi condusă de maiorul Vasile Ojoga, iar drapelul de stat va fi purtat în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti de sergentul Victor Gobjilă”, anunță serviciul de presă al Ministerului Apărării.
Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.
Social
O mașină din cortegiul președintelui Dodon, implicată într-un accident rutier

Unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat ușor astăzi, în timpul ce se afla în misiune, a anunțat Președinția.
Potrivit sursei citate, din primele informații rezultă că accidentul a fost provocat de un șofer care venea pe contrasens, încercând să facă o depășire. Acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo nefavorabile, cu un carosabil umed și alunecos.
„Nicio persoana nu a fost rănită. Poliția efectuează investigații și urmează să comunice public concluziile”, se arată într-un mesaj al Președinției.
Ulterior, cu un mesaj pe Facebook a venit și președintele Igor Dodon, care a anunțat că este în siguranță, dar că a avut de suferit „mașina băieților din pază”.
„Rog toți colegii, prietenii, susținătorii să se abțină de la orice speculații pe seama acestui accident.
Știu că în ajun de alegeri pot apărea diferite teorii și scenarii, dar să lăsăm acest caz pe seama coincidențelor nefericite, care se mai întâmplă în viață, chiar dacă mai frecvent decât ne-am dori.
Sunt bine, sunt la întâlniri cu cetățenii, mergem cu încredere înainte”, a scris șeful statului.
Reamintim că la 9 septembrie 2018, mașina în care se afla președintele Igor Dodon s-a tamponat cu o camionetă a unei fabrici de carne. În urma impactului, președintele a ajuns la spital.
Social
În ziua alegerilor, peste 8000 de polițiști vor fi implicați în asigurarea ordinii publice

Duminică, 24 februarie, peste 8 000 de angajați ai MAI vor fi implicați, la nivel național, în buna desfăşurare a scrutinului electoral.
Circa 4000 de angajați vor fi antrenați la paza secțiilor de vot și circumscripții, iar peste 3000 vor asigura ordinea publică și reacționarea la sesizare cetățenilor.
Potrivit Poliției Naționale, în fiecare secție de votare deschisă în țară se vor afla câte doi polițiști, care vor monitoriza și asigura buna desfășurare a procesului de vot.
De asemenea, a fost stabilit și un efectiv de rezervă, care va fi în permanență pregătit pentru a acționa în situații de urgență.
La 21 februarie, Poliția a asigurat escortarea mașinilor, implicate în transportarea buletinelor de vot, către 25 de circumscripții uninominale. Ulterior, documentația electorală și buletinele au fost preluate sub pază de către polițiști.
În context, Poliția a solicitat repetat concurenților electorali, simpatizanților acestora, cât și cetățenilor prezenți la orice întrunire, ca în caz de încălcări electorale să sesizeze autoritățile de aplicare a legii.
Totodată, oamenii legii au venit cu următoarele recomandări pentru cetățeni:
– să nu intre în localul de votare cu arme de foc sau arme albe;
– să nu distrugă, deterioreze intenționat prin orice mod lista sau fișa electorală;
– să nu scoată din localul secției de votare buletinul de vot înmânat pentru votare;
– să nu refuze de a executa dispozițiile președintelui biroului electoral al secției de votare privind asigurarea ordinii în localul de votare și pe teritoriul aferent.
În plus, îndeamnă cetățenii să sesizeze Poliția dacă li s-a împiedicat exercitarea dreptului electoral sau accesul în localul de votare.
Social
Copiii cu deformări ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice vor beneficia de operaţii gratuite de corecţie anatomică

Copiii cu deformări ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice vor beneficia de operaţii de corecţie anatomică, acoperite financiar din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a anunțat că va finanţa, în acest an, în premieră zece operaţii în cadrul noului program special „Corecţie anatomică a coloanei vertebrale şi a cutiei toracice”.
Suma contractată de CNAM pentru aceste intervenţii, inclusiv consumabilele necesare, este de peste 507 mii de lei.
Aceste operaţii vor fi efectuate la Institutul Mamei şi Copilului.