Militari moldoveni participă la exercițiul multinațional „Saber Guardian 2019”

PE SCURT

Un contingent al Armatei Naţionale participă, în perioada 3-24 iunie, la exercițiul multinațional „Saber Guardian 2019” (SG19), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) și Statul Major al Forțelor Terestre al Armatei României.

Antrenamentele se desfăşoară concomitent în poligoanele militare din Bulgaria, România și Ungaria.

PE LUNG

„Saber Guardian 2019” este un exerciţiu în teren, care are ca obiectiv creşterea nivelului de interoperabilitate între statele aliate şi partenere şi antrenarea capabilităţilor de luptă a subunităţilor de infanterie.

Scenariul antrenamentelor cuprinde exerciţii tactice de stat major, forţări ale cursurilor de apă, deplasări tactice ale unităţilor, trageri, precum şi misiuni de evacuare medicală şi asistenţă medicală primară.

În acest an, contingentul Armatei Naţionale, format din militari ai Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia”, este dislocat la centrul de instruire Smârdan din România.

De notat că la „Saber Guardian 2019” participă circa 13 500 de militari din 14 țări aliate şi partenere: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ţările de Jos, Ucraina şi SUA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.