Sau cum cadrele roşii se vopsesc peste noapte în verde…
Scrisoare deschisă a lui Mihai Taşcă adresată lui Constantin Tănase (Timpul)
Stimate dle Constantin Tănase,
Urmăresc atent editorialele Dvs., pe care le găsesc „la zi”. Şi nu doar pentru faptul că puneţi în discuţie probleme stringente ale societăţii, demonstrând constant calitatea de „câine de pază al societăţii”. Dar, mai întâi câteva precizări.
Am citit editorialul Dvs. din 23 octombrie a.c. „Alianţa ameninţată din interior” în care avertizaţi Alianţa pentru Integrare Europeană despre pericolul păstrării în continuare a „fostelor cadre roşii”.
Interesante sugestii am găsit în scrisoarea deschisă adresată dlui Constantin Cheianu la 26 octombrie (în urma „Întrebărilor…” acestuia din numărul din 23 octombrie), în care Cheianu punea în discuţie cum „ai noştri” se poartă după venirea la putere, iar Dvs. dezvoltaţi ideile colegului, cum, odată ajunşi la putere, la „ai noştri” „li se modifică radical optica, văd lucrurile în dimensiuni diferite” etc.
Sper că nu am obosit cititorul cu aceste precizări, dar în cazul despre care vreau să Vă relatez, „al nostru” e fostul „al lor” şi actualmente face parte din echipa „ai noştri”, dar acţiunile lui rămân tot „ale lor”. Aşadar, încă pe vremea guvernării comuniste, Institutul „Georg Eckert” din Braunschweig, Germania, la solicitarea guvernării moldoveneşti, a expertizat manualele de istorie din R. Moldova (manuscrisele de istorie integrată, atât de mult promovată de guvernarea comunistă).
Recenziile, venite încă în primăvara anului 2006, două la număr, au fost descalificatoare: manualele nu sunt logic structurate, textele cu greşeli, contradicţii, caracter enciclopedic, sursele reflectă opinii unilaterale, unele în stilul interpretărilor marxiste, întrebările nu stimulează gândirea critică, imaginile nu reprezintă surse, ci doar simple ilustraţii etc.
Principiul multiperspectivităţii, care a fost pe larg speculat de către promotorii noului curs, nu a fost atestat de către experţi în noile manuale.
În această ordine de idei, experţii internaţionali au recomandat autorilor să regândească structura manualelor, să restructureze narativele dintr-o perspectivă mai deschisă, să asigure un limbaj accesibil, să asigure conexiunea între textul de bază cu sarcinile didactice etc. Cu toate acestea, guvernarea comunistă a tipărit manualele aşa cum le-au conceput autorii, le-a introdus abuziv în şcoală, tăinuind recenziile de comunitatea istorică.
Cunoscând existenţa acestor expertize, istoricul Sergiu Musteaţă a solicitat încă pe vremea guvernării comuniste să se facă publice rapoartele experţilor europeni, inclusiv prin punerea lor la dispoziţia petiţionarului. Aşa cum era de aşteptat, Ministerul Educaţiei nici nu i-a răspuns solicitantului. Istoricul s-a văzut nevoit să atace ministerul în judecată pentru că i-a îngrădit accesul la informaţie.
Între timp, au venit la putere „ai noştri”, eram la finele lunii septembrie. Credeţi oare că ministerul şi-a cerut scuze, punându-i la dispoziţie istoricului expertizele? Nicidecum, căci, din acel moment, lucrurile au luat o altă turnură. La prima şedinţă de judecată, reprezentantul ministerului nu s-a prezentat. Instanţa a numit un alt termen, expediind ministerului citaţia respectivă. Între timp, S. Musteaţă a fost invitat la minister pentru a purta discuţii cu un mare funcţionar, în vederea încheierii unei tranzacţii amiabile şi retragerea cererii. „Nici o problemă. Îmi puneţi la dispoziţie expertizele şi eu îmi retrag cererea”, a răspuns Musteaţă. Atâta a fost.
La zece zile de la instalarea guvernării democratice, la 5 octombrie, Ministerul Educaţiei (citiţi Guvernul Filat) a fost condamnat de Curtea de Apel Chişinău pentru îngrădirea accesului la informaţie. Demnitarul care a făcut posibilă condamnarea (nu l-a mai sunat pe S. Musteaţă, expertizele nu i le-a dat, nici la judecată nu s-a prezentat pentru încheierea unei tranzacţii amiabile), care se face direct vinovat de această „performanţă a noii guvernări”, actualmente este „de-al nostru”, venit din „ai lor”, deţine o funcţie importantă în cadrul Ministerului Educaţiei şi se numeşte Valentin Crudu. Nume cunoscut, nu e aşa?
Vă mai aduceţi aminte, probabil, despre pledoariile acestuia în parlament privind necesitatea, oportunitatea, multiperspectivitatea etc. introducerii istoriei integrate în şcoală. Iar ministrul Leonid Bujor, recent, la un post de radio, a declarat că în persoana lui V. Crudu (a avut în vedere funcţia de viceministru al Educaţiei, deţinută de acesta pe timpul guvernării comuniste) a avut un sprijin şi un om de încredere şi „cazul Crudu este închis”.
Să înţeleg că, pe vremea guvernării comuniste, V. Crudu era „omul nostru” în tabăra lor? Dacă a fost astfel (naivul de mine, nu am priceput!), cele descrise mai sus arată că, actualmente, nu prea seamănă ca V. Crudu să fie „omul nostru” în „tabăra noastră”?
Închei cu constatarea Dvs. din acel articol din 23 octombrie: „Crede oare cineva că în Moldova se poate schimba ceva, dacă în structurile statului, la toate nivelurile, vor fi păstrate fostele cadre roşii, vopsite peste noapte în verde? Eu unul nu cred”.
Nici eu nu cred, dle Constantin Tănase. Aceşti „ai noştri”, „vopsiţi peste noapte în verde”, vor boicota orice iniţiativă a guvernării democratice. Exemplul de mai sus nu va fi singurul. Iar la capitolul acces la informaţie Ministerul Educaţiei (citiţi Guvernul Filat) a păşit cu stângul, din cauza „omului nostru”.
Cu profund respect,
dr. în drept Mihai Taşcă
