Micul business din Transnistria solicita ajutor

Oameni de afaceri din oraşul şi raionul Rîbniţa au solicitat Sovietului Suprem, guvernului transnistrean şi autorităţilor orăşeneşti să revadă, pînă la sfîrşitul lunii ianuarie, hotărîrea de majorare a taxei pentru patenta de întreprinzător, despre care cred că este exagerat de mare.

Potrivit reporterului Agenţiei INFOTAG din Rîbniţa, peste 240 de oameni de afaceri din oraş şi raion, întruniţi într-o adunare generală, au semnat o scrisoare deschisă către autorităţi, în care se spune că patenta s-a scumpit cu peste o jumătate, pînă la 386 de ruble transnistrene ($46); în plus autorităţile locale le cer întreprinzătorilor o taxă de amenajare a oraşului de 100 rub.

„Nu ne imaginăm cum vom supravieţui în condiţiile în care din 1 ianuarie tarifele la serviciile comunale saltă, iar capacitatea de plată a populaţiei scade”, declară autorii mesajului. Deţinătorii de patente mai cer o analiză imediată a problemelor legate de fondul de pensii pentru pensionarii angajaţi în serviciu, de asigurări sociale, simplificare a serviciului vamal. Ei se arată dispuşi să participe activ la discutarea acestor chestiuni „la toate nivelurile”.  // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare