De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Oficialii administraţiei Obama, neoficial, au asigurat conducătorii celor mai mari bănci din Statelor Unite ale Americii că, un default tehnic, nu va avea loc, chiar şi în cazul în care, până pe 2 august, limita datoriilor nu fi majorată.
Acestea, sunt lucruri, care contrazic însă, declaraţiile publice ale administraţiei americane, inclusiv ale ministrului de finanţe Geithner şi a lui Obama.
În acelaşi timp, administraţia SUA, a anunţat lucrătorii băncilor că, diminuarea ratingului Americii, nu este o tragedie, deoarece, companiile responsabile de realizarea lui, trebuie cumva să se protejeze, după toate discuţiile din ultima vreme, despre limita datoriilor.
Pentru ca America să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de firmele subcontractante, pensionari, şi alţii conducerea SUA, va fi nevoită să mai facă rost, încă de 1000 miliarde de dolari, bani care vor fi obţinuţi, din contul: reducerii cheltuielilor bugetare, majorarea taxelor pe impozite, şi emiterea obligaţiunilor.
Bancherii, cred că, aceast declin al ratingului, nu reprezintă un dezastru, dar au un impact negativ, asupra obligaţiunilor şi instrumentelor derivate din acestea, ale căror valoare este calculată pe baza ratingului "AAA".