Medalii de argint, bronz și mențiuni de onoare pentru elevii din R.Moldova la Olimpiada Internațională de Matematică

PE SCURT

Elevii din Republica Moldova au obținut o medalie de argint, o medalie de bronz și trei mențiuni de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică, care s-a desfășurat în perioada 11 – 22 iulie 2019, în orașul Bath, Marea Britanie.

Medalia de argint i-a revenit elevului Alexandru Lopotenco, medalie de bronz a obținut Alexandru Rudi, iar cu mențiuni de onoare au fost premiați Alic Ciumeico, Gabriel Cojocaru și Dumitru Josu. Premianții sunt elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” din mun. Chişinău.

PE LUNG

La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Matematică au participat 621 de concurenți din 112 țări.

În cadrul concursului, Republica Moldova a fost reprezentată de șase elevi și doi profesori:

Mihai Spinei, elev în clasa a X-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Alexandru Lopotenco, elev în clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Dumitru Josu, elev în clasa a X-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Alic Ciumeco, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Gabriel Cojocaru, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Alexandru Rudi, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
Valeriu Guțu, doctor în știinţe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;
Valeriu Baltag, doctor în știinţe fizico-matematice, cercetător știinţific superior, Institutul de Matematică şi Informatică „Vladimir Andrunachievici” din Chișinău.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.