Mass-media din Republica Moldova nu acordă multă atenţie subiectelor legate de corupţie şi activităţilor realizate pentru contracararea acestui fenomen, atestă primul raport trimestrial de monitorizare „Reflectarea fenomenului corupţiei în mass-media”, realizat de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ).
Potrivit concluziilor studiului, mass-media se axează cel mai frecvent pe afirmaţii – acuzaţii de corupţie la adresa funcţionarilor, în special de rang înalt (30%), care nu sunt verificate de jurnalişti prin investigaţii suplimentare.
„Atât presa scrisă, cât şi cea electronică au evitat să investigheze cazurile de corupţie, în perioada de referinţă fiind publicate doar trei anchete realizate de reporteri şi şase analize cu elemente de investigaţie. Cazurile concrete de corupţie au fost vizate în circa 14% din materiale. În cele 93 de materiale de acest gen nu a fost vizat niciun funcţionar de rang înalt, care ar fi fost implicat în activităţi corupte”, se mai spune în raport.
Potrivit sursei citate, majoritatea ştirilor s-au bazat pe informaţia oferită de surse oficiale în timpul evenimentelor de presă şi doar 29% la sută din materiale au urmărit evoluţia unor subiecte abordate anterior. Materialele controversate nu au prezentat întotdeauna părerea ambelor părţi din conflict, iar atunci când au citat ambele părţi, acestora deseori nu le-a fost oferit spaţiu egal pentru a-şi exprima poziţia.
Potrivit studiului, programele anticorupţie implementate de autorităţi sau de organizaţii neguvernamentale au fost prezentate fără prea multe detalii sub forma unor relatări de la şedinţe ale reprezentanţilor autorităţilor centrale, conferinţe, declaraţii pentru presă sau alte evenimente.
Studiul „Reflectarea fenomenului corupţiei în mass-media” include rezultatele monitorizării a 15 mijloace de informare în masă, scrise şi electronice, publice, private, naţionale şi regionale în perioada octombrie-decembrie 2007. În total au fost publicate şi difuzate 670 de materiale care corespund acestei tematici. Aproape jumătate dintre ele (48%) s-au referit la corupţie indirect, în contextul altor subiecte, sau doar au menţionat corupţia, printre altele. Scopul monitorizării este evaluarea modului în care mass-media din Moldova reflectă fenomenul corupţiei şi programele de luptă cu corupţia şi de a încuraja jurnaliştii să respecte standardele unui jurnalism echidistant şi echilibrat.
Proiectul a demarat în octombrie 2007. Acesta se desfăşoară în cadrul Programului Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova (CCMSC), finanţat de Guvernul SUA prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului şi administrat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). CCMSC este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu suportul tehnic din partea Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). // BASA-Press