Seceta din acest an îşi "arată roadele". Preţurile multor dintre produsele alimentare deja au înregistrat o creştere în proporţii deosebit de mari. Unii experţi sunt de părerea că aceasta creştere poate cauza şi o înrăutăţire a stării de sănătate a cetăţenilor.
Valoarea globală a alimentelor ajunge la maxime istorice
Seceta a dus şi la mărirea preţurilor la nutreţile pentru păsări şi la fel ca în 2007, în comparaţie cu anul precedent, preţurile la porumb şi grâu au crescut cu 80% şi respectiv, 70 %, preţul soiei fiind de două ori mai mare. Reprezentantul holding-ului „ Vispas ”, Cristian Victor a declarat că au fost nevoiţi să crească preţurile en-gross de la 28 de lei, la 32-34 lei per kilogram. Preţurile cu amănuntul au un adaos de 20 %, dar magazinele nu suferă din cauza lipsei de cerere, vânzând mai puţin. Dacă problema va persista, nu este exclus ca reprezentanţii industriei avicole să îngheţe producţia, păstrând-o la un nivel minim.
Problema preţurilor mari la hrană şi furaje ( apărute din cauza secetei )este valabilă şi pentru industria laptelui şi a bovinelor. Mulţi ţărani îşi sacrifică animalele pentru că nu îşi permit să le mai hrănească. Producătorii de produse lactate înregistrează un deficit de materie brută (lapte) „Anul acesta avem puţin lapte. Companii concureze între ele pentru o materie primă mai calitativă , care a scăzut cu 30-35% faţă de iarna” – a declarat reprezentantul unei fabrici de produse lactate din nordul Moldovei. Acest deficit provoacă o creştere a preţurilor. Pentru o parte din populaţie acest lucru înseamnă excluderea produselor de primă necesitate, ca laptele, ouăle şi carnea de pasăre. De o ridicare a preţului, nu vor scăpa nici produsele de panificaţie – un aliment de bază în Moldova. Modificarea coşului de consum o să se răsfrângă asupra stării de sănătate a populaţiei.
Preţurile alimentelor la nivel global au urcat cu 1,4% în septembrie, după două luni de stagnare, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, care avertizează că acestea vor rămâne ridicate.
Ajutor pentru depăşirea secetei pentru agricultorii autohtoni
Seceta din acest an a cauzat agricultorilor moldoveni pierderi de 2,5 miliarde de lei. Cele mai afecatate raioane au fost Făleşti, Cahul, Cantemir, UTA Găgăuzia şi Taraclia.
Fermierii români din judeţele Giurgiu, Prahova, Teleorman, Timiş, Galaţi, Ialomiţa şi Iaşi au oferit 112,5 tone de seminţe de cea mai înaltă calitate agricultorilor din Republica Moldova.
Conform deciziei luate de Grupul de lucru creat de Ministerul Agriculturii pentru evaluarea pagubelor provocate de seceta din acest an, cantitatea de grâu va fi repartizată în întregime agricultorilor din raionul Făleşti. Anul acesta, anume în raionul Făleşti s-au înregistrat cele mai înalte temperaturi. Viceministrul Agriculturii, Ştefan Chitoroagă a întâmpinat la frontiera de stat ajutorul acordat Moldovei de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la Bucureşti.
Agricultorii din Moldova care au suferit de pe urma secetei din vara acestui an, vor mai primi ajutor din partea Guvernului României. Suportul include o cantitate de 110 tone de grâu, care va fi folosită pentru semănatul de toamnă şi suma de 50 de mii de euro, care va fi direcţionată pentru unele necesităţi secundare.
Agricultorii moldoveni au mai primit în luna septembrie pentru lichidarea consecinţelor provocate de secetă 50 de milioane de lei din partea Comisiei Europene.
O altă facilitare vine din partea Guvernului. Plata impozitului pe venit în agricultură a fost amânată de la 30 septembrie până la 30 decembrie.
Pe lângă amânarea platei impozitului, Guvernul va aloca 12 mil. lei pentru a nu permite diminuarea şeptelului de animale. Banii sunt destinaţi pentru procurarea nutreţurilor.
Cât priveşte însămânţarea terenurilor, statul va oferi fermierilor câte 200 lei la hectar pentru lucrările de toamnă, iar după evaluarea făcută de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii, primăvara aceştia vor beneficia de alt ajutor. "Cel mai important este ca aceste ajutoare să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ele", a menţionat premierul Vlad Filat.
Guvernul va identifica surse şi pentru suplinirea Fondului de subvenţionare pentru anul viitor, iar mecanismul de alocare a subvenţiilor va fi modificat. Astfel, cei care au beneficiat de fonduri trei ani consecutiv, nu se vor mai regăsi pe lista prioritară.