MAEIE: Alți 9 cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați din Yemen

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, alți 9 cetățeni ai R. Moldova au fost evacuați din Yemen, dintre care 6 adulți și 3 copii, cel mai mic copil având vârsta de un an și jumătate. Asta după săptămâna asta au fost evacuați alți 3 cetățeni moldoveni.

Evacuarea a fost posibilă, împreună cu alți cetățeni ruși, prin intermediul unei curse militare charter a Federaţiei Ruse, anunță în această dimineață serviciul de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău.

Trei cetăţeni moldoveni au fost evacuaţi din Yemen pe 2 aprilie în urma declanşării confruntărilor militare pe teritoriul acestui stat. Doi adulți și un copil din Moldova au părăsit zona de conflict, împreună cu niște cetățeni ruși, prin intermediul unei curse militare charter a Federaţiei Ruse, de la Sana’a la Moscova.

Operaţiunea a fost coordonată de MAEIE, cu asistenţa misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Federaţia Rusă, care au intervenit pe lângă autorităţile ruse şi au asigurat asistenţa logistică necesară.

Yemen este paralizat de un război civil în care s-a implicat recent și Arabia Saudită. Potrivit lui Valerie Amos, coordonatoarea acțiunilor umanitare ONU, 519 persoane au fost ucise, iar 1700 au fost rănite în ultimele două săptămâni.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare