Mă declar un militant al feminismului

Inițial trebuia să scriu o recenzie pentru cartea „Pe lumea asta sunt femei” semnată de istoricul Iurie Colesnic. Un titlu care, indirect, ne sugerează că femeile cu greu și-au găsit un rol în istorie. De atlfel, cartea este o compilație de istorioare „inspiraționale” despre femei de succes. Însă succesul acestora, care presupune un rol activ în istoria umanității, e de ordinul excepțiilor. În mare parte, excepții pe criterii de clasă. În introducere, femeia este comparată cu „a opta minune a lumii”, „un mister” sau „o cloșcă în jurul căreia se învârt puii”. Eu nu sunt adeptul unei asemenea abordări a femeii. Consider că femeia trebuie percepută în primul rând ca om și apoi ca un element „complementar” al bărbatului prin roluri ca mamă, iubită sau soție. Și nu îmi pare nimic misterios în modul ei de manifestare. Pentru a-mi argumenta punctul de vedere, propun o mică incursiune în istoria dezvoltării relațiilor umane.

Istoria umanității este, per general, un mix de ascensiuni și regrese. O luptă nu atât între ce-i bine și ce-i rău sau ce-i firesc sau nefiresc, cât o luptă între două sau mai multe „adevăruri”. O luptă antitetică din care mereu rezultă o sinteză care îmbină elementele comune dintr-un pluralism de abordări. Am spune că un nucleu al acestei lupte ar fi „Natura Umană”. Progresul umanității a depins mereu de acest concept sau, mai bine spus, de reconceptualizarea continuă a acestuia. Cu cât mai mult ne-am îndepărtat de conceptul inițial, de natura noastră animalică și discursul speculativ, cu atât mai rapid am accelerat procesele de eliberare a individului și formare a ceea ce e acceptat pe larg ca Civilizație.

Încă din Antichitate, filosofi ca Socrate, Platon sau Aristotel au încercat să pună temelie unui discurs emancipat de misticism. Un discurs cât mai apropiat de ceea ce am putea numi „cunoaștere adevărată”, un lucru care ulterior va deveni și se va numi știință. Încă de atunci au existat tentative de a construi un discurs rațional cât mai puțin distorsionat de percepția individuală.

Apoi a urmat „Marea Stagnare”, alimentată de invaziile barbare și dogmele creștinismului. Inițial, o religie a săracilor și renegaților. Ulterior, odată cu instituționalizarea acesteia, un adevărat instrument ideologic, prin care suveranii își confereau statutul de „unși ai lui Dumnezeu” – aleși divini cu manifestații despotice îndreptățite de proviniența lor divină. Voia Domnului, a unui Mare Celălalt, putea justifica orice. Iar întruchiparea acesteia era nimeni altcineva decât Suveranul.

Au trecut secole până cursul omenirii a pornit-o pe o cale mai „rațională”. Acest lucru se datorează Umanismului și Iluminismului. Umanismul, pentru că a readus Omul în centrul discuției. Omul a devenit nu doar un mijloc, ci și un scop al progresului. Iar Iluminismul pentru că a pus, din nou, în prim-plan Rațiunea. Poporul s-a ridicat împotriva tutelei unei autorități deplasate, îndepărtate total de nevoile acestuia. Tăierea capului regelui Ludovic al XVI-lea a pus capătul „vechii orânduiri”. Omul obține statutul de Cetățean, ceea ce presupune anumite drepturi și obligațiuni civile.

Odată cu iluminismul, accelerează procesele de industrializare și dezvoltare științifică. În mare parte, datorită acestor factori, secolul XXI este mai prielnic traiului uman decât secolele care l-au precedat. Factori importanți, dar nu singurii. Odată cu obținerea drepturilor civile, vocea maselor a devenit treptat un punct de reper pentru clasele dominante. Poporul a obținut treptat, de cele mai deseori, cu sila, ceea ce cunoaștem azi ca drepturi sociale. Cum ar fi dreptul muncii sau drepturile la asigurări și asistență sociale. Cu alte cuvinte, o reglementare a activității statale întru crearea unui mediu favorabil pentru cetățenii care își vând timpul și energia în folosul statului.

Cu alte cuvinte, istoria poate fi caracterizată ca o luptă mare și continuă între clase – clasa dominantă, care și-a impus mereu propriul confort ca pe o necesitate universal valabilă și clasa opresată, care a căutat mereu noi moduri de expresie, un areal mai mare de opțiuni și îmbunătățirea condițiilor de viață.

Una din aceste categorii opresate sunt femeile, adică mai mult de jumătatea populației globului pământesc. Dacă pentru bărbat opresiunea se limitează, în mare parte, la relațiile de producție dictate de regulile de piață și politica statului în care se află, atunci femeia este supusă încă unei relații de constrângeri, cea în raport cu bărbatul, atât în interiorul, cât și înafara familiei.

Condițiile la care sunt supuse azi femeile sunt mult mai favorabile ca înainte, acestora fiindu-le asigurate drepturi egale. Totuși, acestea se confruntă cu probleme ca:

– abuzurile sexuale acasă și la serviciu;

– presiunea psihologică din partea bărbatului și a societății pentru tentativele de emancipare de rolul de casnică sau soție;

– tot felul de deșeuri ideologice care alimentează percepția maselor cu imaginea unei femei slabe, firave, un sumpliment al bărbatului, o parte „complimentară” a acestuia.

Cu alte cuvinte, chiar dacă avem drepturi egale, femeia încă nu și-a devenit propriul reper. Femeia este mereu condamnată a se compara cu bărbatul. Aparent, un cerc vicios fără scăpare, în care singurile opțiuni prezentate sunt: recunoașterea propriei feminități sau masculinizarea. Ambele variante sunt instrumentalizate împotriva femeilor. Prima, pentru că femeia admite diferențele de gen. A doua, pentru că femeile și-ar dori să fie „bărbați”, că s-ar comporta ca niște „bărbați castrați” în căutarea membrului pierdut.

Într-o lume construită de bărbați, dat fiind faptul că femeii i-a fost restricționat un rol activ în societate, o lume a cărei nucleuri discursive au fost mereu luptele pentru putere și posesiuni, femeia este impusă a prelua un rol masculinizat, care presupune un joc după niște reguli primitive necaracteristice omului contemporan. Niște reguli care presupun o concurență acerbă între genuri. O concurență în care una dintre părți este din start favorizată.

Totuși, problemele principale cu care se confruntă societatea contemporană nu sunt nici de departe „masculinizarea femeii” sau „feminizarea bărbatului”. Nu atâta timp cât există o luptă dirijată de elitele politice pentru a ne dezbina și angaja pe toți într-o luptă după comodități. Comodități ca: un loc de muncă care să ne permită un trai decent, hrana, accesul la apă potabilă sau un acoperiș deasupra capului. Niște comodități care, din motive evidente, întârzie a deveni niște necesități garantate de asistența socială.

Principalul factor care împiedică progresul umanității este profitul unora pe munca altora. Iar cum ne arată statisticile, banii, care presupun și puterea de decizie, sunt concentrați în mâinile unui grup restrâns de oameni. Munca poate fi cu greu catalogată drept un criteriu al îmbogățirii. Mitul, conform căruia „cine muncește – are”, este departe de a fi unul real. Chiar și comoditățile sunt segmentate după criterii „cenzitare”.

În timp ce la televizor se promovează intensiv un mod de viață sănătos și o alimentație corectă, cetățeanul simplu este nevoit să-și dozeze o astfel de alimentație după puterile financiare disponibile. La ce salarii mizere au cetățenii din Republica Moldova, este evident că masele vor opta, din când în când, pentru produse ieftine și necalitative. Un factor care ne influențează direct sănătatea și capacitatea de muncă.

În spațiul academic și mediatic, sunt promovate o mulțime de oportunități de afirmare ca personalitate, o carieră de succes și o viață colorată. Ceea ce obținem, însă, sunt opțiuni limitate, dictate de piață. Suntem nevoiți să ne vindem, să ne formăm un ambalaj atractiv, iar activitatea noastră se rezumă la mila celor care oferă granturi. Dacă nu suntem de acord cu aceste condiții, ne putem „regăsi” într-o altă țară, mai ales că o bună parte deținem pașapoarte românești. Cu atât mai bine, pentru că vom trimite bani acasă.

Mulți ar crede că vreau să distrag atenția de la problemele cu care se confruntă femeile zi de zi, eclipsându-le cu probleme care se confruntă întreaga societate. Însă nu acesta este scopul meu. Ceea ce vreau să afirm este că toate aceste probleme sunt rezolvabile doar prin colaborarea dintre femei și bărbați. Resurse și mijloace există, ceea ce lipsește este intenția elitei politice, care acum mai are o problemă pe cap, pregătirea pentru alegeri.

Ce ar presupune o astfel de colaborare? Pentru început, stabilirea unui discurs comun. Un discurs care să garanteze mai multe opțiuni de manifestare, în care fiecare membru al societății să-și poată regăsi un rol. Un discurs care să includă diversitatea de gen, rasă, naționalitate sau meserie. Fiecare are un rol și acesta trebuie respectat.

Din acest motiv, eu susțin cauza femeilor. Mă declar un militant al feminismului. Militez nu atât pentru egalitate între genuri, cât pentru accepțiunea diferențelor, întru elaborarea unui discurs comun. Militez pentru un discurs care să ajute femeile să-și regăsească propriul reper, să se manifeste ca individualități active ale societății, fără a fi întâmpinate de pornirile libidinoase și represive ale bărbaților. Militez, totodată, pentru abolirea competiției acerbe și inumane pentru niște iluzii alimentate de interesele celor care dețin puterea și vor să o păstreze în formatul actual.

Prin luptă, oamenii au obținut drepuri civile și sociale. Prin luptă, oamenii au dat jos regimuri. E timpul să cerem o reformatare a relațiilor de distribuire a puterii întru garantare unui rol activ pentru fiecare cetățean, indiferent de gen, rasă, naționalitate sau meserie.

Să luptăm împreună pentru depășirea condițiilor de coteț, în care bărbatul se manifestă ca un cocoș, iar femeia ca o cloșcă. Condiții care, într-un final, ne asigură doar retezarea capetelor. Retezate de cei care ne-au promis a ne îngriji. Să curățim împreună politicul și să-l instrumentalizăm în folosul cetățenilor! Atât.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.