Lupu povestește detalii despre ședința de joi a Biroului PD

Președintele PDM Marian Lupu susține că Pavel Filip, candidatul majorității la funcția de premier, desemnat de Nicolae Timofti cu puțin timp în urmă, a fost ales în cadrul ședinței biroului permanent al Partidului Democrat după mai multe dezbateri. Potrivit politicianului, propunerea de a analiza alte candidaturi a venit de la Vlad Plahotniuc, care a renunțat la mandatul de candidat cu scopul de a depăși criza politică în aceste momente complicate din punct de vedere economic, atât pe plan intern cât și regional.

«În acest context și ținând cont de aceste considerente, colegul nostru, domnul Vlad Plahotniuc a venit cu propunerea să venim cu o soluție în acest sens. O soluție care să grăbească rezolvarea tuturor problemelor politice, învestirea unui guvern și respectiv să ne apucăm cât mai grabnic de treabă» a declarat deputatul pentru jurnaliști.

Totodată, Marian Lupu a mai anunțat că Pavel Filip este o persoană potrivită care va face față provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova. ”Candidatura este rezultatul dezbaterilor pe care le-am avut, este o candidatură care ar putea să corespundă la un nivel cât mai înalt posibil provocărilor din prezent”, a subliniat deputatul.

La rîndul său liderul PL, Mihai Ghimpu a confirmat declarațiile lui Lupu, menționând că în decurs de o săptămână candidatul desemnat ar putea cere votul de încredere al Parlamentului.

«Pot confirma ce a spus domnul Lupu. S-a vorbit cu mine la schimbarea candidatului, suntem bucuroşi că am reuşit să evităm alegerile anticipate, e timpul să începem să muncim pentru oameni, sper să putem vota acest Guvern. Cred că problema principală a fost rezolvată, program avem, a rămas să discutăm nişte probleme minore», a conchis preşedintele liberalilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.