De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Şi nu la un bâlci oarecare, ci unul de olari iscusiţi, cu prezentări de capodopere din lut şi ceramică, cu muzică, dans şi voie bună.
Bâlciul Republican al Olarilor „Iurceni 2011” se află la cea de a XXIII-a ediţie a sa şi se va desfăşura în satul Iurceni, r-nul Nisporeni, sat care este vestit prin olarii săi iscusiţi. După informaţia dată de Agenţia Turismului a Republicii Moldova, inaugurarea oficială a târgului va avea loc la ora 10.00, în scuarul „Fântâna Mare”.
Organizatorii târgului sunt Consiliul Raional Nisporeni, Uniunea Meşterilor Populari din Moldova, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Imaterial şi primăria com. Iurceni.
În cadrul ediţiei de anul acesta al bâlciului de olari vor putea fi admirate, dar şi cumpărate diferite obiecte ale olarilor profesionişti din Republica Moldova şi din România. Vor fi prezenţi olari din raionele Edineţ, Călăraşi, Nisporeni, Cantemir, Drochia, Ungheni, oraşele Chişinău şi Bălţi. Obiectele din lut şi ceramică şi le vor prezenta şi olari din Galaţi, Botoşani şi Iaşi (România).
Cei care de mult visau să înveţe meşteşugul olăritului va avea ocazia să-l înveţe la bâlci, în timpul căruia vor fi face demonstrări a abilităţilor meşteşugăreşti de modelare la roata olarului şi de modelare liberă.
Ca şi la toate celelalte ediţii ale târgului şi anul acesta va fi prezent un juriu de specialitate care va aprecia şi menţiona cei mai valoroşi creatori ai meşteşugului prin diplome şi premii băneşti. Dar cel mai râvnit premiu al acestui bâlci este premiul special „Ion Arseni”. Acest premiu a fost denumit în cinstea unui vestit olar al ţinutului care anul acesta ar fi împlinit 101 ani de la naştere.
Pe lângă atelierele meşteşugăreşti şi expoziţiile personale ale olarilor, vizitatorii bâlciului vor dansa şi se vor distra pe muzica formaţiilor folclorice autentice ce vor delecta auzul celor prezenţi.
Stimularea activităţii meşteşugăreşti, popularizarea olăritului şi perpetuarea meşteşugului sunt scopurile principale ale bâlciului organizat la Iurceni, care spre din tot sufletul că vor avea rezultatele dorite.
Distanţa de la Chişinău până la Iurceni este de 58 km.